Muzeul Județean Argeș și Liceul de Arte „Dinu Lipatti” din Pitești organizează sâmbătă, 6 iunie 2026, începând cu ora 11:00, Recitalul extraordinar de pian „Moștenirea Lipatti”, eveniment dedicat memoriei marelui pianist și compozitor român Dinu Lipatti, una dintre cele mai importante personalități ale culturii muzicale românești. Evenimentul se va desfășura la Casa Memorială „Dinu Lipatti” din Ciolcești, cunoscută și sub numele de Conacul Fundățeanca, spațiu memorial aflat în administrarea Muzeului Județean Argeș și dedicat păstrării și promovării moștenirii culturale și artistice a marelui muzician.
Recitalul va fi susținut de tinerii pianiști Carol Zamfir, David Dobrin, Gruia Ioan Soare și Eric Sandu, elevi ai Liceului de Arte „Dinu Lipatti” din Pitești. Prin talentul, sensibilitatea artistică și rezultatele obținute, aceștia reprezintă noua generație de interpreți care duc mai departe valorile școlii românești de muzică. Alături de ei va concerta și Alexandru Becheru, în vârstă de 9 ani, elev al Colegiului Național de Arte „George Enescu”, într-un frumos gest de prietenie artistică și colaborare între două instituții de prestigiu. Prin acești tineri interpreți, numele lui George Enescu și Dinu Lipatti se întâlnesc simbolic într-un eveniment dedicat excelenței, prieteniei și continuității valorilor culturale românești!
