# Un bărbat a lovit-o cu o sapă!
Biserica Sf. Nicolae din Ciocănăi, comuna Moşoaia, judeţul Argeș, a fost vandalizată după ce o pictură exterioară realizată în 1863 a fost distrusă cu o sapă. Fresca, considerată unicat, înfățișa “Moartea râzând, cu coasa în mână”, alături de un înger și doi demoni. Polițiștii din Argeș au identificat suspectul la scurt timp după vandalizare, după ce acesta s-ar fi lăudat prin sat cu fapta sa. Și reprezentanții Direcției Județene pentru Cultură Argeș au confirmat că lăcașul este monument istoric și că distrugerea frescei poate atrage răspundere penală.
De această pictură se leagă o legendă veche de aproape 200 de ani, potrivit căreia omului care îndrăznește să o șteargă i se va întâmpla ceva rău la scurt timp. Puțini localnici vorbesc despre presupusul blestem, însă spun că povestea circulă în sat „din moși-strămoși”. „Cine a mai încercat să facă rău acolo, nu prea i-a mers. Așa circulă legenda. Se zice că cine încearcă să facă ceva are probleme”, a spus un localnic. Biserica devenise cunoscută și în afara comunei, iar oamenii veneau din alte zone pentru a vedea pictura. „Veneau și întrebau unde se află, că nu știau”, a mai povestit localnicul.
Bărbatul care a vandalizat pictura a fost surprins de camerele de supraveghere mergând pe jos prin comună, direct spre biserică. Primarul comunei Moșoaia, Adrian Frîntură, a spus că bărbatul ar fi folosit obiecte găsite în curtea bisericii. „Din ce am văzut pe camerele de la biserică, a lovit cu o lopată pe care a găsit-o în curtea bisericii și cu o greblă. S-a întâlnit cu copii din sat și le-a transmis că acum nu mai e biserica cu moartea, e biserica viilor”, a declarat primarul Adrian Frîntură.
Suspectul a fost prins în Pitești, la aproximativ 10 kilometri de biserică. „Bărbatul, în vârstă de 49 de ani, cu domiciliul în Constanța, a fost condus la poliție pentru cercetări, urmând să fie luate măsurile legale care se impun”, a declarat Florin Popa, purtător de cuvânt al IPJ Argeș.
Biserica din Ciocănăi a fost ridicată în 1840, pe locul unui lăcaș de cult din lemn mult mai vechi. Nu există date certe, dar sătenii spun că vechea ctitorie ar fi ars în timpul unei invazii otomane, împreună cu oamenii care se refugiaseră înăuntru. Pictura ar fi fost realizată tocmai pentru a aminti de acel eveniment tragic.
Autoritățile spun că vor colabora cu Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului și cu specialiști în restaurare pentru a găsi o soluție de refacere a picturii. Până atunci, zona afectată va fi protejată cu o plasă de protecție.

