Având în vedere tradiţia Sărbătorilor de Iarnă, în această perioadă se pot sacrifica porcii în gospodăriile populaţiei fără restricţii, carnea fiind folosită numai pentru consum familial, cu recomandarea efectuării examenului trichineloscopic.

Mişcarea porcilor dintr-o exploataţie în alta se face doar dacă este însoţită de formular de mişcare şi aviz de la medicul veterinar din localitate.

În cazul în care se transportă carnea de porc de la locul de sacrificare către altă adresă, este necesar să se deţină „buletin de examinare” eliberat de medicul veterinar din localitate, care atestă că produsele rezultate în urma sacrificării sunt bune pentru consum uman.

Examenul de trichina se poate efectua de către medicii veterinari din comunele judeţului, precum şi în circumscripţiile sanitare veterinare din pieţele agroalimentare ale judeţului:

  • Piaţa Ceair, dr. Leonte Florenţa, tel. 0744.596.204;
  • Piaţa Smârdan, dr. Cândea Cristian, tel. 0763.010.606;
  • Piaţa Găvana, dr. Motrun Adriana, tel. 0741.279.551;
  • Piaţa Mioveni, dr. Simtinică Gheorghe, tel. 0745.817.032;
  • Piaţa Câmpulung, dr. Câţoiu Adrian Viorel, tel. 0765.449.987;
  • Piaţa Curtea de Argeş, dr. Ilie Marin, tel. 0724.046.963;
  • CMV dr. Manole Lucia – Ştefăneşti, Călineşti, tel. 0744.352.117, conform programului afişat de fiecare medic.

„Având în vedere consecinţele grave ale consumului de carne de porc infestată cu larvele parazitului TRICHINELLA SPIRALIS, vă recomandăm cu responsabilitate efectuarea acestui examen” – este mesajul directorului executiv al DSVSA Argeş, dr. Dumitru-Sorin Sorescu.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.