Laboratorul de Analize Medicale se bucură, prin grija managementului spitalului, de dotarea cu echipamente medicale de înalt nivel, inclusiv analizoare pentru toate compartimentele, şi anume hematologie, biochimie, microbiologie, imunologie şi coagulare. Recent, laboratorul a achiziţionat şi un analizor de biochimie Mindray 800M, unul pentru efectuarea analizei de hemoglobină glicată, tip HP 50-Mindray, în scopul depistării diabetului, precum şi unul pentru biochimia urinii LABUMAT URISED-3, care face şi microscopie electronică.

Calitatea analizelor este certificată, prin acreditarea RENAR, organism care se ocupă, la nivel naţional, de asigurarea conformităţii cu standardele europene, a analizelor efectuate de laboratoarele de specialitate, iar laboratorul din cadrul SJUP a trecut, de curând, prin cel de-al doilea stagiu de acreditare, care se va finaliza cu implementarea ultimului standard 15189:2023 şi urmează ca, în prima parte a anului următor, să pregătească actele pentru al treilea stagiu de acreditare.

În cadrul Laboratorului de Analize Medicale, care funcţionează la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, lucrează un personal cu mare experienţă, format din 43 oameni, 7 dintre ei fiind medici, 5 sunt biologi, 4 sunt chimişti, alţi 22 sunt asistenţi, 3 sunt îngrijitori, iar unul dintre ei este registrator. Pot fi efectuate analize medicale fie gratuit, fie contra cost, folosind aparatură de înaltă performanţă.

Printre beneficiarii Laboratorului de analize se numără, în primul rând, pacienţii internaţi în toate secţiile Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti (27 specialităţi în total), dar şi Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU), pentru care se lucrează 24 ore din 24, program după care funcţionează şi laboratorul, în trei ture şi cu linie de gardă. De asemenea, Laboratorul de Analize Medicale are contract şi cu Casa de Asigurări de Sănătate Argeş, ceea ce înseamnă că pacienţii îşi pot face analize gratuite, în baza biletului de trimitere şi a programării prealabile.

Vă informăm că persoanele interesate se pot programa, de luni până vineri, între orele 12.00-14.00, la numărul de telefon 0248/286.099, interior 293, iar în Ambulatoriul de Specialitate (ASS), programul este următorul: recoltarea se efectuează între orele 08.00 şi 10.00, iar eliberarea rezultatelor, între orele 13.00 şi 14.00. La cerere pot fi efectuate şi analize contra cost, pe baza unei chitanţe.

Ne dorim îmbunătăţirea continuă şi de aceea, în ultimul an, Laboratorul de Analize Medicale, susținut de Consiliul Judeţean Argeş, a întreprins demersuri pentru înfiinţarea unui Laborator de Microbiologie, despre care se estimează că va fi deschis, în circa trei-patru luni, pentru care s-a obţinut finanţare europeană (500.000 euro), cu care a fost achiziţionată aparatură specială, de ultimă generaţie şi de înaltă performanţă. Acest nou laborator va aparţine tot de Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti şi va fi amplasat în vecinătatea unităţii sanitare.

Compartimentul Relaţii cu publicul şi presa