Săptămâna trecută, conducerea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a avut o întâlnire de lucru cu directorii executivi ai Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) județene și directorii institutelor naționale de referință. Această reuniune a avut loc în contextul situației epidemiologice actuale, generate de evoluția pestei micilor rumegătoare (PMR) și a pestei porcine africane (PPA) în România, dar și în contextul celorlalte acțiuni desfășurate de ANSVSA. De asemenea, în cadrul acestei întâlniri au fost aduse în discuție mai multe proiecte privind comercializarea produselor din industria alimentară, înființarea unor centre de sacrificare la nivelul fermelor de pui.

Cel mai important proiect adus în dezbatere a fost cel la care DSVSA Argeș, prin vocea directorului, dr. Sorin Dznutru Sorescu, a achiesat în urmă cu câteva luni, și anume proiectul privind crearea în România a regiunilor libere de pestă porcină africană, regiuni din care să se poată comercializa către celelalte state ale Uniunii Europene porci vii, carne de porc și produse din carne de porc. Pentru acest proiect a fost organizată o ședință de lucru specială, la care au participat, pe lângă conducerea ANSVSA, directorii DSVSA-urilor județene interesați de acest proiect și reprezentanți ai fermelor din țară. Astfel, au fost analizate trei modalități de lucru privind deschiderea comerțului cu porci și produse din carne de porc către Uniunea Europeană, iar concluzia a fost că cea mai viabilă propunere este ca mai multe ferme din fiecare regiune să se asocieze pentru a intra în acest proiect.

Pentru o mai mare siguranță, dar și pentru longevitatea proiectului, s-a stabilit ca fermele care intră în proiect trebuie să aibă un program de biosecuritate uniform, ci nu individual, iar toate acestea să aibă un reprezentant care va răspunde de biosecuritatea tuturor fermelor din regiune care fac parte din proiect. Varianta cu compartimentarea, în care fermele trebuie să îndeplinească anumite condiții, în special de biosecuritate, agreată de toată lumea, este cea mai sigură de a avea o continuitate, prin faptul că, în cazul în care apare pestă la una din fermele din asociere, aceasta iese din proiect, însă rămân celelalte și astfel se păstrează continuitatea.

Până în momentul de față s-a luat în calcul crearea a două astfel de regiuni în România, și anume o regiune în jurul județului Argeș și o altă regiune în jurul județului Timiș. O astfel de metodă funcționează și în celelalte state ale Uniunii Europene unde există pestă porcină africană, cum ar fi Bulgaria, Polonia etc.

Dr. Sorin Dumitru Sorescu, directorul DSVSA Argeș: „Toate aceste date au fost stabilite de comun acord cu fermierii pentru a putea întocmi un memoriu foarte bine argumentat pe care să-l înaintăm Comisiei Europene. Totodată, dl. dr. Csutak Nagy Laszlo, vicepreședinte al ANSVSA, ne-a informat că a avut o discuție preliminară, privind implementarea acestui proiect, cu reprezentanți ai Uniunii Europene și au agreat modalitatea care funcționează în momentul de față și în alte state ale Uniunii Europene care au pestă, dar comercializează astfel de produse. Apreciez implicarea și susținerea dlui președinte al ANSVSA, dr. Alexandru Nicolae Bociu, privind implementarea acestui proiect, cu sprijinul continuu al dlui vicepreședinte al ANSVSA, dr. Csutak Nagy Laszlo și al dlui director al Direcției Generale Sănătatea și Bunăstarea Animalelor, dr. Cristian Mortasivu”.