Reprezentanții Direcției de Asistență Socială a Municipiului Pitești s-au deplasat, în această săptămână, în zona pieței din cartierul Găvana, unde au fost identificate trei persoane fără adăpost, de sex masculin. Acestea au fost invitate în cadrul adăpostului de noapte Nord, unde au primit ajutor, respectiv: igienizare, schimb curat de haine, asistență medicală primară, hrană și cazare pe timp de noapte. Celor trei persoane urmează a li se întocmi dosare personale pentru a putea beneficia de serviciile din cadrul Adăpostului de noapte Nord.

La această acțiune au participat și reprezentanții poliției locale pentru a identifica persoanele în cauză, precum și reprezentanții S.C. Salubritate 2000 SA, care au igienizat spațiul pe care persoanele fără adăpost îl ocupau.

Serviciile sociale acordate prin intermediul Adăpostului de noapte Nord se adresează persoanelor de sex masculin, lipsite de adăpost, vârstnicilor/tinerilor care trăiesc în stradă, fără venituri sau cu venituri reduse. Serviciile oferite în adăposturile de urgență de noapte, asigură în principal informare, consiliere, sprijin emoțional și social în scopul reabilitării și reintegrării sociale.

Pentru a avea acces în adăposturile de noapte, persoanele care se adresează centrului trebuie să fie locuitori ai municipiului Piteşti, dar în cazuri excepţionale este permisă şi cazarea persoanelor cu domiciliul în alte localităţi, până la găsirea unei soluţii locative. Acestea trebuie să posede asupra lor un act de identitate (B.I./C.I.), să nu se afle sub influenţa băuturilor alcoolice, a substanţelor halucinogene sau a drogurilor, să se poată îngriji singure, să semneze acordul de intrare în cadrul centrului – din care să reiasă că persoana este într-o stare de sănătate fizică şi psihică normală, că nu are răni deschise, că nu suferă de boli transmisibile (sifilis, TBC, SIDA, boli de piele, scabie, paraziţi) – și să se angajeze că respectă prevederile Regulamentului de ordine interioară, ordinea şi liniştea publică, precum şi integritatea bunurilor din dotare.

Programul de funcționare al adăposturilor de noapte este de luni până duminică, între orele 20:00 și 08:00, iar în perioada sezonului rece, programul de funcționare este de luni până duminică, în intervalul orar 18:00-08:00.

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești colaborează în permanență cu autoritățile care au competențe legate de gestionarea situației persoanelor fără adăpost și/sau a persoanelor care practică cerșetoria, cu organizații ale societății civile care reprezintă interesele diferitelor categorii de beneficiari în vederea soluționării problemelor acestora și, de asemenea, sprijină dezvoltarea voluntariatului în serviciile sociale.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.