Astăzi, vineri, 4 iulie, și pentru municipiul nostru a fost emis un Cod portocaliu de caniculă. În oraș funcționează patru puncte de prim-ajutor care sunt amplasate la Primărie – Bulevardul Basarabilor nr. 99, la Centrul de Cultură și Arte „George Topîrceanu” – Bulevardul Basarabilor nr. 59, la Centrul de zi pentru recreere pensionari – Bulevardul Basarabilor nr. 26 și la sediul Direcției de Asistență Socială – strada 1 Decembrie 1918, nr. 2B.
Ce ne sfătuiesc specialiștii:
– Evitați, pe cât posibil, expunerea prelungită şi directă la soare în intervalul orar 11.00-18.00 şi utilizați creme de protecţie pe zonele corpului expuse razelor solare!
– Evitați activităţile de exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, construcții etc.) în perioadele cu temperaturi foarte mari!
– Stați la umbră! Amintiți-vă că temperaturile percepute la soare pot fi cu 10-1˚5 grade C mai mari.
– Petreceți 2-3 ore din timpul zilei într-un loc răcoros!
