📣 Având în vedere atenționările meteorologice privind temperaturile extreme prognozate pentru perioada următoare, vă informăm că, în baza Hotărârii nr. 8 din 20.06.2025 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Argeș, au fost dispuse mai multe măsuri pentru prevenirea efectelor negative ale caniculei, dintre care vă reamintim următoarele:
🔔 Recomandări pentru populație:
🚶♂️ Limitați deplasările în intervalul orar 11.00-18.00; optați pentru plimbări dimineața devreme sau seara, în zone umbrite.
🌞 Evitați aglomerațiile, expunerea directă la soare și efortul fizic intens!
👒 Purtați haine lejere, de culoare deschisă, pălării și ochelari de soare!
💧 Hidratați-vă corespunzător: consumați zilnic între 1,5 și 2 litri de lichide (apă, ceaiuri călduțe de soc, mușețel, urzică, sucuri naturale)!
🥗 Adoptați o alimentație ușoară, bogată în fructe și legume proaspete; evitați grăsimile și zaharurile în exces!
🚫🍷 Evitați consumul de alcool, băuturi cu cofeină sau zahăr în cantități mari!
🚗🐶 Nu lăsați copiii sau animalele de companie singuri/e în autoturisme!
🤝 Acordați sprijin persoanelor în vârstă sau celor cu dizabilități!
🩺 Solicitați sfatul medicului la orice semn de disconfort sau agravare a unei afecțiuni!
🧑🔧 La locul de muncă, adaptați ritmul activităților și asigurați pauze în spații umbrite sau bine ventilate!
💦 Puncte de distribuție a apei potabile:
📍 Primăria Orașului Mioveni – Bulevardul Dacia nr. 1.
📍 Policlinica Mioveni – str. Cărănești.
📍 Spitalul Orășenesc Mioveni – Bulevardul Dacia nr. 131A.
📍 Centrul de Permanență Făget – str. Mănăstirii nr. 81B.
🚑 Puncte de prim-ajutor:
🏥 Primăria Orașului Mioveni.
🏥 Spitalul Orășenesc Mioveni.
🏥 Policlinica Mioveni.
🏥 Centrul de Permanență Făget.
Pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur, respectați recomandările oficiale și apelați la serviciile de urgență în caz de nevoie!
#Caniculă2025 #MăsuriDeProtecție #MioveniInSiguranță #SfaturiUtile
