Am fost alături de grupul de dansatori ai Ansamblului „Doina Bascovului”, iar la finalul festivalului, prestațiile acestora au fost răsplătite de către Consiliul Județean Argeș, în calitate de organizator, cu Trofeul „Carpați”, un trofeu care ne onorează şi care reprezintă aprecierea performantelor acumulate în toți acești ani de inimoșii tineri care compun ansamblul de dansuri. Doresc să felicit organizatorii pentru toată implicarea şi eforturile de a realiza acest minunat eveniment, felicit toate ansamblurile din toate țările participante şi, nu în ultimul rând, dansatorii bascoveni, care – încă o dată – ne-au reprezentat cu cinste!