DSVSA Argeş a desfășurat, în perioada 27 noiembrie-31 decembrie 2024, o serie de controale în unități din industria alimentară, cu scopul de a asigura şi proteja siguranța alimentară a consumatorilor, în special în contextul fluxului mare de turiști şi evenimente organizate în perioada Sărbătorilor de Iarnă. În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 238 de unități autorizate/înregistrate sanitar veterinar și 53 de mijloace auto, în locații precum supermarket-uri, piețe, abatoare, unități de alimentație publică, pensiuni, târguri organizate cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă și unități de procesare a alimentelor. Consilierii DSVSA Argeş au urmărit în mod special prevenirea riscurilor de toxiinfecții alimentare și combaterea comerțului ilegal cu produse din carne de porc provenite din zone de restricție pentru Pesta Porcină Africană (PPA).

Rezultatele controalelor: au fost aplicate 24 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 144.000 de lei, principalele neconformităţi identificate fiind depozitarea, etichetarea, manipularea și comercializarea produselor alimentare în condiții necorespunzătoare de igienă, neasigurarea trasabilităţii alimentelor sau vânzarea de produse alimentare.

„DSVSA Argeş, prin personalul tehnic de specialitate, a desfăşurat acţiuni de control pe toată perioada Sărbătorilor de Iarnă pentru verificarea respectării legislaţiei sanitare veterinare în vigoare, şi astfel, prin acţiunile întreprinse să contribuim la sporirea siguranţei alimentare, protecţia atât a consumatorilor, cât şi a crescătorilor de animale şi punerea pe piaţă a unor produse din carne de calitate şi nu au fost raportate cazuri de toxiinfecții alimentare atât în această perioadă, cât şi in ultimii patru ani pe raza judeţului nostru”, a declarat dr. Dumitru-Sorin Sorescu, directorul executiv al DSVSA Argeş.

Consumatorii sunt încurajați să achiziţioneze produse alimentare numai din unităţi înregistrate sau autorizate sanitar veterinar şi să verifice etichetele și condițiile de păstrare ale acestora, pentru a se asigura că respectă standardele de siguranță alimentară. Pentru informații suplimentare, vă invităm să consultați site-ul oficial al DSVSA Argeş și să urmăriți recomandările şi comunicatele de presă emise de către instituţie.