Acţiunea s-a desfăşurat în perioada 26-29 mai 2026 la Centrul de zi, în spațiul exterior al centrului şi în Parcul Fântâna lui Manole. Grupul-țintă căruia i s-a adresat a fost format din beneficiarii adulți ai Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități Sfântul Justinian, iar responsabil cu implementarea a fost personalul structurii amintite. Scopul activității – menținerea și dezvoltarea stării de bine emoționale, stimularea socializării și încurajarea participării active a beneficiarilor la activități recreative și de grup.
Dintre obiectivele specifice ale proiectului amintim: stimularea comunicării și interacțiunii sociale; dezvoltarea abilităților de cooperare; reducerea izolării sociale; încurajarea participării active în activități recreative şi promovarea unei stări generale de confort și relaxare. Activitatea recreativă a constat în organizarea unei zile tematice de socializare și relaxare, care a inclus jocuri interactive și de grup, audiții muzicale, activități ușoare de mișcare, desen și activități creative, discuții libere și socializare şi servirea unor gustări și băuturi răcoritoare.
Beneficiarii au participat voluntar la activități, fiind încurajați să își exprime preferințele și să colaboreze cu ceilalți participanți. Durata activității a fost între orele 10:00 şi 13:00, iar rezultatele așteptate au fost în mare parte îndeplinite, şi anume creșterea gradului de participare socială, îmbunătățirea dispoziției beneficiarilor, dezvoltarea relațiilor interpersonale şi menținerea unui climat pozitiv în cadrul centrului. Modalitatea de evaluare a proiectului a fost făcută de echipa formată din asistentul social principal Ramona Orășeanu, kinetoterapeutul Alexandru Dima, fiziokinetoterapeutul Bianca Otilia Duicu, asistentul medical principal Vasilica Rădulescu şi ergoterapeutul Iuliana Sichitiu, şi a constat în observarea directă a implicării beneficiarilor, feedback verbal din partea participanților şi consemnarea activității în registrul de activități al centrului.
