Primăria Municipiului Pitești anunță recepția lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Construire bază sportivă de Tip 1, Al. Anghel Saligny, nr. 1A”, realizat prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin C.N.I., în cadrul subprogramului „Complexuri sportive”.
Lucrările au fost executate de OVI ARCHITECTURE & ENGINEERING S.R.L. (antreprenor general), valoarea investiției fiind de 8.446.457,76 de lei, cu TVA inclus.
Baza sportivă cuprinde:
• teren de fotbal (68 x 105 m suprafață de joc, gazon artificial);
• posibilitate amenajare 2 terenuri de mini-fotbal (40 x 60 m);
• teren multifuncțional (handbal, baschet, volei, tenis) – suprafață tartan;
• clădire vestiare;
• cabină de poartă;
• parcare;
• alei pietonale;
• spații verzi.
Terenul de fotbal respectă cerințele FRF (Regulamentul 2018), iar terenul multifuncțional este realizat conform regulamentelor federațiilor de specialitate.
Baza este dotată cu gradene pentru 500 de spectatori, precum și cu 20 de locuri dedicate persoanelor cu dizabilități locomotorii.
Investiția contribuie la dezvoltarea infrastructurii sportive locale și oferă condiții moderne pentru practicarea sportului în comunitatea piteșteană.
