FC Argeș a câștigat amicalul cu CSM Deva cu scorul de 4-1 (3-1). Golurile Argeșului au fost marcate de Kevin Brobbey („dublă”, Florin Borța fiind pasator la ambele goluri), Adel Bettaieb și Adriano Manole. Golul oaspeţilor a fost marcat de Petresc, în min. 44.

Primul XI: Cătălin Straton – Dorinel Oancea, Guilherme Garutti, Andrei Dinu, Florin Borța – Takayuki Seto, Jakov Blagaic, Robert Popescu – Adel Bettaieb, Robert Moldoveanu, Kevin Brobbey.

Pe parcursul partidei, Bogdan Andone a utilizat toți jucătorii avuți la dispoziție, inclusiv pe Andrei Tofan, revenit după o gravă accidentare.