Administrația Națională de Meteorologie a emis:
🟠 Atenționare meteorologică COD PORTOCALIU, ce vizează precipitații abundente, valabilă începând de astăzi, ora 10:00, până mâine, ora 12:00. Conform prognozelor, în județele Mehedinți, Gorj și Vâlcea, precum și în zona de munte a județelor Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Argeș, Dâmbovița și Prahova se vor înregistra ploi abundente. Cantitățile de apă vor fi semnificative, cu acumulări de 50–70 l/mp, iar local, în special în nordul Olteniei, acestea pot depăși 80–100 l/mp. De asemenea, la altitudini de peste 2.000 metri, precipitațiile vor fi predominant sub formă de ninsoare și se va depune un strat consistent de zăpadă.
🟡 Atenționare meteorologică COD GALBEN, ce vizează intensificări ale vântului, valabilă începând de astăzi, ora 03:00, până mâine, ora 06:00. În sudul Banatului, Oltenia, Muntenia și Dobrogea vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50-70 km/h. În vestul Carpaților Meridionali, la altitudini în general de peste 2.000 metri, rafalele vor fi de 75-90 km/h și va fi viscol.
Pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi, fiți prevăzători și respectați recomandările noastre:
❗ Conducătorilor auto le recomandăm să evite deplasările în zonele afectate de fenomene meteo și să se informeze despre starea vremii, înainte de a pleca la drum.
❗ În cazul creșterii debitelor pe râuri sau pârâuri, sfătuim cetățenii să nu traverseze cursurile de apă și să se mențină la distanță de maluri. De asemenea, recomandăm locuitorilor din zonele vizate de vremea nefavorabilă să adopte un comportament preventiv, să curețe șanțurile și rigolele, pentru facilitarea scurgerii apelor pluviale.
❗ Dacă vântul suflă cu putere, rămâneți în spații închise și evitați deplasarea în apropierea copacilor, panourilor publicitare sau stâlpilor de electricitate care ar putea fi doborâți.
Anunțați orice situație de urgență la numărul unic de urgență 112!
Pentru a afla cum să acționați înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență, accesați platforma: https://fiipregatit.ro și descărcați, gratuit, aplicația de mobil DSU.
Pentru mai multe informații cu privire la fenomenele meteo, consultați site-ul oficial al Administrației Naționale de Meteorologie, https://www.meteoromania.ro/avertizari/.

Trackback-uri/Pingback-uri