✨ Cu ajutorul lui Dumnezeu am pășit pe pământul sfințit de prezența Domnului nostru Iisus Hristos, al Maicii Sale și al sfinților, acolo unde credința s-a născut și unde fiecare piatră grăiește despre dragostea lui Dumnezeu pentru lume.

✨ Am mers în Grădina Ghetsimani, locul unde Mântuitorul a plâns cu lacrimi de sânge pentru lume, și ne-am închinat în Biserica Maicii Domnului, la mormântul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Apoi, pe Muntele Măslinilor, la locul Înălțării Domnului, am privit Ierusalimul cu sufletul înălțat către cer.

Am străbătut Via Dolorosa, drumul Pătimirilor, și am ajuns în Biserica Învierii, locul Golgotei și al Sfântului Mormânt, unde moartea a fost biruită prin Înviere.

Ne-am rugat la Zidul Plângerii, am coborât în Betleem, la Biserica Nașterii Domnului, în Peștera Magilor și pe Câmpul Păstorilor, unde îngerii au vestit Nașterea Pruncului Sfânt.

Am vizitat Mănăstirile din Pustiul Iudeii și Mănăstirile din Sion, locuri de rugăciune și mărturie vie a credinței de veacuri. Am retrăit simbolic drumul până în Egipt, pe urmele Fecioarei Maria, ale Dreptului Iosif și ale Pruncului Iisus, care au fugit din calea prigoanei.

Cu aleasă evlavie, ne-am închinat și la Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, biruitorul asupra păgânătății, în Lod (Lida), locul unde se păstrează moaștele sale, și la Sfântul Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, care ocrotește și astăzi pe cei ce îi cheamă numele cu credință în toate nevoile lor.

Am pășit prin locuri pline de har, dar și de frământări, căci în Țara Sfântă sfințenia coexistă cu tensiunile unei lumi complicate, în care istoria, credința și prezentul se întâlnesc în fiecare clipă. Aici, rugăciunea pentru pace capătă un sens mai adânc decât oriunde.

Un pelerinaj care nu schimbă doar privirea, ci mai ales sufletul! Slavă Ție, Doamne, pentru toate! 🙏✨