La Coșești s-a lucrat intens la extinderea, cu două noi săli de clasă, a școlii din satul de reședință, în vederea eliminării învățământului în sistem simultan. Până când investiția va fi finalizată, elevii unei clase desfășoară cursurile la Căminul Cultural. „Constructorul a dat asigurări că, până la finele anului, construcția va fi gata. Nu ne grăbim, pentru că ne dorim să iasă o lucrare de calitate. În paralel vom demara lucrările de reabilitare termică a grădiniței și școlii de la Jupânești, proiect finanțat cu fonduri europene, prin PNNR. Suntem în faza de adjudecare a licitației privind execuția, astfel că după finalizarea acestei etape, ne putem apuca de lucru.
Prin același proiect va beneficia de reabilitare termică și sediul administrativ al comunei. Legat tot de școli, suntem în plină derulare cu proiectul din fonduri europene privind dotarea unităților de învățământ de pe raza comunei. Deja au sosit echipamentele IT și materialele didactice, iar elevii și profesorii sunt extrem de încântați. Urmează să vină și mobilierul”, a spus primarul Nicolae Pană.