CĂLUGĂRENI – Deputatul Bogdan Velcescu a participat recent la un nou miting civic de amploare în localitatea Călugăreni, județul Giurgiu, alături de Călin Georgescu. Aceasta reprezintă a doua apariție publică majoră a parlamentarului alături de Georgescu în ultima perioadă, consolidându-și poziția de vector-cheie în organizarea evenimentelor cu cetățenii.

Forța din umbră a organizării

Poreclit de unii contestatari drept „Rasputin al AUR” din cauza influenței sale strategice, Velcescu și-a demonstrat încă o dată calitățile de organizator eficient. Dincolo de etichetele din spațiul public, apropiații și susținătorii îl descriu ca pe un om extrem de loial cauzei și un „soldat ordonat” al proiectului politic pe care îl reprezintă.

Poziție de nezdruncinat în fața rivalilor

În ciuda faptului că în Argeș sunt foarte mulți care i-ar dori locul, Velcescu are în prezent o poziție mai consolidată decât oricând. Acesta a reușit să construiască o organizație județeană extrem de închegată și greu de penetrat. Structura solidă a filialei provoacă disperare în rândul unor competitori politici care dau târcoale și nu găsesc „gaura din gard” pentru a destabiliza echipa.

Miza din culise: traseiști cu bani mulți vor să captureze mișcarea

Aparatul de atac din Argeș este alimentat de personaje mânate de un singur scop: să ajungă din nou parlamentari, secretari de stat și mari măhari politici pentru a continua combinațiile, așa cum au făcut-o deja sub alte culori politice – roșii, galbene sau portocalii. Acești oportuniști, care au strâns averi considerabile direct din politică, sunt disperați în acest moment să captureze AUR și mișcarea suveranistă din județ, fiind convinși că această platformă reprezintă biletul lor sigur de reîntoarcere la putere.

Dincolo de atacuri și teorii politice

Prezența sa activă în teritoriu vine ca un răspuns ferm în fața tensiunilor interne mai vechi. În trecut, o anumită grupare a încercat să preia controlul asupra filialei AUR Argeș prin metode de tip „cu japca”, tactici folosite anterior și în cadrul altor formațiuni politice. În ciuda tuturor teoriilor și a atacurilor lansate în spațiul public de acele facțiuni, Velcescu a reușit să își păstreze profilul de parlamentar decent, axat pe dialogul direct cu cetățenii și pe menținerea disciplinei de partid.