Momentul mult-așteptat a sosit! Editura Marile Cărți a lansat în data de 22 septembrie, ora 18.00, la București, cel mai recent volum semnat de Mihail Neamțu, intitulat: „Șah însângerat: tragedia Ucrainei, gâlceava ideologiilor și jocul marilor puteri”. Momentul de lansare al cărţii-eveniment care schimbă percepția cititorului despre cel mai dramatic război desfășurat pe teritoriul Europei după anul 1945 a avut loc în Sala Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, Parlamentul României (str. Izvor nr. 2-4, sector 5, București).

Cartea a stârnit deja comentarii revelatoare!

„La doi pași de noi, 40 de milioane de oameni trăiesc o dramă din alt secol. Fie că sunt ruși, fie că sunt ucraineni sau tătari, români sau maghiari, locuitorii din Ucraina duc, zilnic, povara unui război asemănător conflagrațiilor din veacul XX: tancuri și bombardiere, orașe distruse, nopți pierdute prin adăposturi antiaeriene. Rezultatul? Prea mulți morți și mutilați! Totul se întâmplă pentru ca marile puteri să-și mute piesele pe tabla însângerată a unui șah geopolitic. Mihai Neamțu are curajul, limbajul, cunoștințele și determinarea să ne propună o viziune proprie, dar perfect rotundă, asupra războiului ruso-uceainean. Tenace și iscoditoare, mintea versatilă a autorului este de admirat și de urmărit!” (Petrişor Peiu, profesor universitar&senator)

„Eseul lui Mihail Neamțu, Șah însângerat…, este un reper obligatoriu pentru toți cei care s-au săturat să asculte Sprechchor-ul mass-media de tip mainstream. Cititorii dornici să depășească partitura de tip unisono a corectitudinii politice au acum la dispoziție o sursă excelentă de informații, sintetizate într-o analiză extrem de profundă și bine echilibrată. Iconoclast și incisiv, autorul nu se teme să folosească ciocanul nietzschean pentru a deconstrui amplul decor potemkinian al propagandei și pentru a expune falsitatea multora dintre schemele explicative oficiale. Într-o convingătoare pledoarie pentru gândire critică, Mihail Neamțu nu evită tabuurile ideologice și manifestă curajul unei asumări ferme a unor valori pe care unii s-au grăbit să le declare desuete, ba chiar de-a dreptul dăunătoare. O lectură alertă, incitantă, mai mult decât necesară!” (Florian Banu, istoric)

Vă prezentăm în cele ce urmează discursul dlui senator Mircia Chelaru, prezent la lansarea volumului „Șah însângerat” al deputatului AUR, Mihail Neamțu. Evenimentul de lansare găzduit în Sala Comisiei de Cultură din Parlamentul României a reprezentat o seară de reflecție profundă despre tragedia din Ucraina, confruntarea ideologiilor și jocul marilor puteri:

Am onoarea să vă salut! Mă bucur că aveţi curaj să veniţi la o astfel de lansare de carte; s-ar putea ca la ieşire să ni se ceară buletinul, vedeţi care e direcţia… Ăsta este rezultatul unei lumi într-o continuă decădere.

Îl ascultam pe Mihai (n.r. – Neamţu, autorul cărţii), am răsfoit repede cartea şi aş vrea să încep cu o constatare: nu este Şah însângerat, este MAT! Doi: mă uitam şi îmi aduceam aminte de tragedia veacurilor, tu spui tragedia Ucrainei. Această tragedie nu este produsă, este indusă, ca să fie foarte clar! Naţiunile, ca şi oamenii, îşi au propriile destine. Unul dintre marii noştri clerici, părintele Stăniloae, spunea – citez – „Naţiunile sunt lăsate de Dumnezeu! Nu vă jucaţi cu ele!”. Trei: foamea de identitate! De regulă, apariţia omului fără profil identitar sau a colectivităţilor fără identitate se formează nu prin acumulare de valori în timp – pentru că nu au avut de unde -, aşa cum îşi căutau germanii în timp, prin Fraţii Grimm, antichitatea şi n-au găsit-o niciodată, aşa şi această masă populaţională îşi caută o identitate. De regulă, de aici pleacă tot răul!…

Identitatea este, în sine, o definiţie antropologică. Dar definiţia are două elemnte: genul proxim şi diferenţa specifică. Neavându-le, şi le creează! Ştiţi cum? Prin negare! El provine din A şi din B, dar pentru că vrea să fie EL, îl neagă şi pe A, îl neagă şi pe B. De aceea a încercat să nege Estul aplaudând Vestul, şi a pus oprelişte Vestului cochetând cu Estul. Citiţi Eurasianismul civilizaţiei eurasiniast a lui Dughin şi vedeţi toată dezvoltarea… Spun toate acestea pentru că, din această bătălie pentru identitate, prin negarea celuilalt a apărut naţionalismul extremist, a apărut rasismul…

Avem această explicaţie şi aveţi în faţa dvs pe cel care, în anul 2000, odată cu prezentarea modelului strategic de intrare a României în NATO, o prezentare de patru ore şi jumătate la Pentagon, aveam să spun că, începând cu 2012, Rusia va prelua Crimeea şi estul Ucrainei. S-au uitat la mine cu toţii în sens aberant… De ce? Am văzut succesiunea de ipoteze de lucru, de dezvoltare a unei factologii, mai mult sau mai puţin adânci în istorie care puteau să explice pelicula pe care o vedem noi. Fenomenologia în sine ne face să înţelegem de ce lumea ca lumea, de când lumea şi pământul, este tot lume!

Malthus spunea că războiul este o necesitate; Clausewitz spunea că este continuarea politicii cu alte mijloace. Noi, creştinii, care suntem apostoli ai păcii, spunem că războiul nu este o continuare a politicii cu alte mijloace. Războiul este o crimă, care se produce ca urmare a eşecurilor politicilor de pace care n-au putut să evite războiul. A căutat Ucraina să evite războiul? Asta este prima întrebare. Nu cumva există mereu un casus belli, demult pus la dospit, şi urmăreşte imediat goana după trilioane? Restul, compost! România ca actor – nu vă supăraţi – România chiar că este actor! N-are substanţă, joc de paete. Singurul moment în care am făcut istorie a fost atunci când istoria ne-a captat prin intermediul celor din jur.

Ştiu la ce vă referiţi! Avem teritorii pe care le putem pune în discuţie ca fiind – de jure – ereditare româneşti, adică de drept ancestral. Anul 1997 nu a însemnat aceeaşi Românie sub o conducere care a semnat tratatul din 7-14 iunie? E vinovată Ucraina că a primit gaj, garanţii, ba mai mult, moca, şi Insula Şerpilor? Nu este frumos ca într-o asemenea adunare şi la o astfel de lansare de carte trebuie să fac referire, pentru că întotdeauna cartea este puiul năzdrăvan al minţilor căutătoare. El (Mihai Neamţu – n.r.) scormoneşte, scormoneşte, dar s-a oprit, nu s-a dus până la capăt, a avut această autocenzură. Nu mai avem nevoie de eroi pe câmpul de luptă, să ridicăm monumente în cinstea celor căzuţi. Avem nevoie să fim învingători, supravieţuitori şi învingători ai unei lumi permanent ostile şi ostilizante.

(–)

Însuşirea dramei ucrainene a fost acoperită apoi de acest popor care s-a ridicat, şi-a găsit identitatea în sine scormonită şi a spus: NU! NU VREM ASTA! Doar că în ziua de astăzi, după trei ani, pe frontul care este pus în discuţie nu mai avem armată ucraineană. Avem o armată din Ucraina! Cine este militar ştie ce înseamnă deteriorarea unui război drept de apărare într-un timp de macerare a valorilor într-unul de uzură în care apar tot felul de mercenariate.

(…)

Nu poţi să fii prieteni cu toţi, să-i împaci pe toţi! Trebuie să ai o opţiune. Din punctul acesta de vedere, România a făcut această opţiune. Opţiunea noastră este categoric una E-U-RO-PEA-NĂ, pentru că aparţinem Europei şi suntem fondatori de civilizaţie europeană! Să nu uităm că din cei nouăsprezece hatmani pe care i-a avut Ucraina, în ordine cronologică, şaptesprezece sunt moldoveni! Hatman al Ucrainei de Sus a fost inclusiv Nicoară Potcoavă!

Iată cum, Mihai, încercarea ta nu face altceva decât să producă o sumedenie de linguri, de burghie de căutare, de aprofundare. Eram student la George Marshall Center când s-a pus în faţa noastră o cărţulie, Uniunea Sovietică după URSS. Cel mai mare capitol de acolo este Ucraina. Cu o cerbicie extraordinară, analiştii germani şi americani au spus că Ucraina va fi viitorul creuzet al conflictelor europene. Anul 1991!… Iată că s-a întâmplat exact cum a prezis George Bush Sr!

Ce avem noi de învăţat? Niciodată să fim ca ucrainenii din perspectiva atitudinii faţă de cei din jur! România nu are nevoie să alerge după identitate! Suntem atât de adânci în timpul istoric, cu un profil atât de nobil încât ne recunosc ceilalţi. Noi, înşine, suntem mult prea critici cu noi şi nu ştim să ne lăudăm unii pe alţii. În toate ţările vestice, când te duci să faci un studiu de antropologie sau de sociologie investigatorie, întrebi: nu te supăra, poţi să-mi spui şi mie unde este înţeleptul satului, care le ştie pe toate? Şi-ţi arată! Vii în România, întrebi acelaţi lucru şi se uită la tine, aşa, strâmb: păi, băi, la noi e unul singur; la noi e prostul satului, că’ restu’ sunt deştepţi! Această formulă de recunoaştere a valorii, de însuşire a profilului etic comun, ne face să supravieţuim şi am supravieţuit prin solidaritate, prin înmânunchiere, prin răbdare, prin îndurare, care sunt toate virtuţi christice! Noi nu ne-am născut decât în aceste virtuţi pe care Sf. Andrei a venit doar şi le-a propovăduit spunând: „Ce aşteptaţi s-a împlinit!”. Suntem popor apostolic! Nu ne-a încreştinat nimeni cu sabia sau cu biciul, dincolo de Urali sau în podişurile Mexicului. Iată de ce abordarea în această perspectivă antropologică socio-culturală, dar mai ales din perspectiva fractaliilor geo-politice, cartea este nu doar de citit, ci şi un instrument de comparaţie. Şi pentru asta te felicit! Vorba cuiva: „Pruncul s-a născut, ferice celui care a scris-o, trebuie s-o botezi!”.