„Mâine suntem împreună pentru a ne face vocea auzită. Vom protesta pașnic, fără însemne politice, fără scene, fără discursuri. Este un moment în care solidaritatea noastră contează mai mult decât orice altceva! Suntem acolo să cerem Turul 2 înapoi și să oprim această mascaradă pe care CCR-ul insistă să o impună. Nu este vorba de partide, de ideologii sau de interese personale! Este vorba despre dreptate, democrație și viitorul nostru comun! Da, avem autorizație! Da, am găsit înțelegere la autoritățile locale! Și da, suntem hotărâți să ne susținem cauza! Ne vedem mâine, pe metereze. Doamne-Ajută!”

 

 

Acesta era mesajul pe care l-a făcut public vineri, pe reţelele de socializare, deputatul şi coordonatorul AUR Argeş, Bogdan Velcescu. Şi care se referea la protestul ce urma să fie organizat sâmbătă, 18 ianuarie 2025, de la ora 14.00, la Pitești, în fața Prefecturii (Piața Vasile Milea). Echipa POLITIKIA.ro s-a deplasat la faţa locului, iar colegul Vadim Uţii a realizat înaintea acţiunii amintite câteva interviuri cu fruntaşii partidului, pe care o să vi le prezentăm în cele ce urmează:

Deputatul Bogdan Velcescu: „Nu suntem în Papua Noua Guinee,
ci într-o ţară democratică. Avem nevoie de alegeri la termen,
în circuit cursiv, pentru că altfel vom ajunge în dictatură!”

– Se spune că pe data de 6 decembrie 2024 a murit democraţia. Oare aşa să fie?…

– Se pare că da! Se pare că ai noştri conducători, Curtea Constituţională şi cei numiţi acolo pe post de judecători (care nu sunt judecători!), au decis că nu ne mai trebuie democraţie, au decis să anulăm alegerile aşa cum au ei chef, când au chef, ceea ce este de-a dreptul aberant. Eu cred că nu suntem în Papua Noua Guinee sau într-o altă ţară de asemenea manieră, cred că suntem într-o ţară europeană, una civilizată, democrată şi cred că avem nevoie de alegeri să se desfăşoare la termen şi în circuit cursiv. Altfel o să ajungem în dictatură!… Eu cred că am făcut un pas important către dictatură şi e păcat, păcat de cei care au murit la Revoluţie şi cei care s-au zbătut să fie lucrurile în regulă.

– Ieri, ÎCCJ a respins apelul dlui Călin Georgescu. Mai speraţi în dreptate, având în vedere că dânsul a declarat faptul că şi la instituţiile europene a depus diligenţele necesare?

– Evident că sperăm în dreptate, pentru că, dacă n-ar mai exista speranţa, ce mai există până la urmă?… Aşa cum Erata a venit în cazul Referendumului, cred că poate să vină şi în cazul acesta. Ce-i costă pe judecători să spună: „Da, domnule, am greşit, ne cerem scuze, uite aici demisiile noastre, dar înainte să plecăm îndreptăm lucrurile!”? Adică nu e nimic în neregulă cu asta. Hai să ne uităm cine a făcut justiţia asta până acum, pentru că am văzut că cea care a mermelit lucrurile a fost promovată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ceea ce e total aberant, se vede pe faţă că e o măgărie acolo!

– La ce public vă aşteptaţi astăzi, ce număr de oameni?…

– Am contactat şi am primit confirmări de la vreo 1.000 de participanţi, dar ne aşteptăm să vină şi mai mulţi din lateral, care simt tensiunea asta şi vor să-şi spună punctul de vedere. Unii mai apăsat, alţii mai calm, alţii vor doar să se uite, sunt curioşi şi, de ce nu, să depăşim 2.000 de participanţi!

 

Deputatul AUR Argeş Cristina Butură: „Trebuie să credem
atât în justiţie, cât şi în dreptate, pentru că de asta suntem cu toţii aici,
Să Facem Dreptate pentru România!”


– Pentru ce vă aflaţi astăzi în Piaţa Vasile Milea?

– Astăzi ne aflăm în Piaţa Vasile Milea pentru că dorim ca acest preşedinte ilegitim şi acest Guvern ilegitim, trecut prin Parlamentul României cu o majoritate de doar 7 voturi, să plece! Românii ies în stradă pentru că doresc alegeri libere, îşi doresc reluarea turului 2 şi respectarea Constituţiei României. Ajunge cu umilinţa la adresa poporului român şi vom merge până la capăt pentru români şi pentru România!

– Dl Călin Georgescu a precizat în cursul zilei de ieri că deja a depus actele instituţiile europene pentru a i se face dreptate în această speţă. Mai credeţi în dreptatea de acolo?

– Trebuie să credem atât în justiţie, cât şi în dreptate, pentru că de asta suntem cu toţii aici, Să Facem Dreptate pentru România!

 

 

Raluca Deliu, membru BPJ AUR Argeş:
„Împreună vom fi vocea care va aduce Dreptate pentru România!”


– Ieri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins contestaţia formulată de dl Călin Georgescu. Pentru ce vă aflaţi astăzi la mitingul de la Piteşti?

– Suntem aici pentru a protesta pentru democraţia noastră, dar şi pentru drepturile care ne-au fost furate. Nu putem accepta ca principiile democratice să fie ignorate, iar drepturile fundamentale, încălcate. Am ieşit în stradă pentru a ne face auziţi, dar şi pentru a trage un semnal de alarmă asupra ilegalităţilor cu care ne confuntăm. Împreună vom fi vocea care va aduce Dreptate pentru România!

– Dl Călin Georgescu susţinea ieri că au fost deja depuse actele la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Mai speraţi în dreptate şi acolo?

– Sperăm ca toate aceste ieşiri ale poporului român să fie luate în seamă şi în final să se dea rezoluţia pe care toţi românii o aşteaptă!

 

 

În continuare vă prezentăm o galerie foto/video de la protestul de astăzi.