În conferinţa de presă din data de 9 iulie, desfăşurată după depunerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, reprezentanţii mass-media i-au cerut lămuriri senatorului AUR Argeş Mircia Chelaru cu privire la o afirmaţie pe care a făcut-o în luarea de cuvânt a domniei sale. Aceasta se referea la „eliminarea celor care ne-au adus în postura de insolvenţă socială, şi mai ales în decrepitudine morală”.
Răspunsul domniei sale a fost acesta: „Este vorba despre eliminarea influenţei lor din spectrul politic, din viaţa socială. Şi dau răspunsuri cu claritate, pentru că am proprietatea termenilor! Există în limba română multe polisemantisme, şi luaţi din ea numai ce trebuie cu adevărat. Noi ne referim la toate formele constituţionale de luptă politică, dar extinsă în spaţiul social, de sprijin al aşteptărilor societăţii noastre. Le ştiţi la fel de bine pentru că reprezentaţi societatea civilă, şi vă caracterizez în continuare ca pe aliaţii noştri, într-adevăr, presa fiind acel câine de pază al democraţiei. Dar nu al pseudodemocraţiei, nu al confiscării drepturilor pe care le au oamenii în numele unor fanatici, pur şi simplu…
Acesta este fanatism politic! Caută să se salveze sugrumând substanţa societăţii, populaţia. Deci, din acest punct de vedere, aceasta este formula: cei care au greşit, care au falimentat, care ne-au adus azi la sapă de lemn, să plece! În momentul în care ei nu se lasă plecaţi, trebuie obligaţi – tot prin formele legale – să părăsească locurile pe care le-au spurcat. Nu vă supăraţi, vremea mângâierilor tuturor cocoşaţilor a trecut! Trebuie să îndreptăm societatea în formele pe care vi le-am spus.
Din acest punct de vedere, cineva spunea că de ce mai punem moţiune de cenzură dacă tot pierdem. Sau ca şi cum de ce cei 300 de la Termopile au mai luptat împotriva a 1 milion de persani dacă, oricum, trebuiau să piardă… N-avem ce negocia cu cei care au dus ţara în halul ăsta! Îşi dau seama acum unde au ajuns şi îşi fac mea culpa, de formă sau cu sinceritate? Eu înţeleg, nu le e milă de poporul ăsta, dar îi întreb, prin dvs.: băi oameni buni, vă ştiu pe unii dintre voi de-o viaţă, chiar nu vă e milă şi ruşine de voi înşivă să ajungeţi de batjocura lumii? Asta e întrebarea! Şi dacă vor găsi răspunsul, vor şti cum să reacţioneze la vot. Noi nu cerşim voturile lor pentru binele poporului român. Ori îl dau, ori pleacă!”.
