Mult mediatizat și dezbătut, dar și generator de reacții diverse și de polarizare în spațiul public – cazul profesoarei de la un liceu din București care a fost rănită cu cuțitul de către un elev de clasa a X a, în timpul unei ore.

Rețin din acest incident faptul că un copil a pus un cuțit la gâtul unui profesor, în școală, în timpul orelor.

Repet, în timpul unei ore – când o profesoară a intrat în clasă să țină un curs, nu să îi fie pusă viața în pericol.

Repet, un copil a pus un cuțit la gâtul unui cadru didactic – un cuțit, un copil, un cadru didactic.

Cum s-a ajuns la așa ceva?

Vor fi concluziile anchetei poliției și contează cauzele pentru a afla ce se întâmplă în mintea unor adolescenți, a unor copii, atunci când se ajunge la astfel de gesturi.

Mai departe este lupta.

Sunt voci care spun că este un gest care denotă că școala este depășită de ce se întâmplă, că s-a pierdut autoritatea, că profesorii nu iau atitudine, că părinții încurajează comportamentele nepotrivite ale copiilor, că ne ducem pe apa sâmbetei cu totul etc.

Nu mă voi poziționa acum de partea sau împotriva vreuneia dintre aceste voci.

Voi sublinia însă că Regulamentul școlar este un instrument care trebuie să aibă forță. Trebuie să reprezinte un cadru, nu o recomandare.

Nu spunem „Se recomandă ca elevii să nu aibă asupra lor cuțite sau droguri, pistoale sau iatagane!”

Trebuie să spunem „Este INTERZIS!” și SĂ FIE!

Trebuie să conștientizăm că regulamentul școlar trebuie să fie investit cu autoritate și să prevadă clar care este cadrul în care se desfășoară activitatea în incinta unităților de învățământ, și ce se întâmplă celor care nu respectă acest cadru.

Orice se poate întâmpla câtă vreme privim în altă parte.

Se poate ajunge la gesturi extreme în orice moment și pentru unii poate fi, cu adevărat, prea târziu.

Școala nu este maidan!

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.