Comisia Europeană dorește creșterea vârstei de pensionare a „specialilor”, ajungându-se astfel în situația ca pensiile speciale să pună în pericol dezvoltarea României, care poate pierde 3 miliarde de euro dacă nu găsește o rezolvare pentru creșterea vârstei de pensionare, dar și pentru scăderea raportului între valoarea pensiei și salariu.

Comisia Europeană critică pensiile magistraților, care sunt mai mari decât salariile obținute în timpul activității și, totodată, spune că pensiile militarilor ar trebui integrate în sistemul contributiv și susținute cu sume mai mici de la bugetul de stat.

Pentru primirea celor 30 de miliarde prin PNRR, țara noastră (prin cei ce au negociat primirea banilor) s-a angajat să realizeze reforme care să ușureze viața contribuabilului, să reducă riscurile bugetare și să accelereze investițiile publice în infrastructura economică și servicii.

Pensiile speciale au reprezentat o mare provocare pentru Guvern, încă de la negocierea inițială. De-a lungul timpului, printr-o serie de decizii populiste, cum ar fi mărirea veniturilor magistraților, s-a ajuns în situația de a se crea o elită reprezentată de o parte a militarilor (în special cei cu grade mari), lucrătorii din serviciile de informații, procurori, judecători și o parte a funcționarilor publici, oameni care beneficiază de un regim privilegiat de venituri și de o ieșire rapidă la pensie cu sume care, de multe ori, depășesc ultimele salarii.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.