Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat suma de 181.118.211,85 lei, în vederea decontării facturilor pentru 249 obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

Astfel, pentru etapa I a fost plătită suma de 31.914.287,17 lei pentru 38 obiective aflate în execuție, iar pentru etapa a II-a a programului au fost decontaţi 149.203.924,68 lei pentru 211 proiecte de investiții.

Din judeţul Argeş au primit bani pentru decontarea facturilor următoarele UAT-uri: Șuici 399.023,48 lei; Albeştii de Muscel 7.036,07 lei, Băiculeşti 649.370,95 lei şi Ștefănești 296.901,61 lei.

Situația plăților efectuate este disponibilă pe site-ul MDLPA, accesând link-ul: https://www.mdlpa.ro/pages/plati.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.