Ca liberal și antreprenor, “îi mulțumesc din suflet” ministrei Muncii, doamna Simona Bucura Oprescu, că a găsit o nouă modalitate să rotunjească pe plus salariile angajaților din sectorul bugetar! În vreme ce în Guvern, aproape toată lumea pedalează într-o direcție și caută soluții să reducă din cheltuieli, doamna ministru pedalează fix invers, într-o direcție populistă și vrea să le sporească. Cu alte cuvinte, ministra Muncii a dat, nu a luat, contrar obiceiului de la Mioveni!
„Vom introduce un spor lunar care să stimuleze performanța. Avem responsabilitatea de a implementa politici active pentru forța de muncă calificată”, a declarat ministra de resort, potrivit Antena3. Munca de calitate și performanța trebuie stimulate, dar nu populist, nu în fața unui an electoral din cauză că e mare presiune la PSD pe tema ultimelor sondaje.
Dumnezeu să mai înțeleagă ce vor oamenii ăștia, pentru că nu mai târziu de luna trecută, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, declara că este un mare susținător al “eliminării sporurilor pentru angajați”…
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.