Ministra Justiției a avut o întrevedere cu comisarul european pentru Justiție, domnul Didier Reynders. Subiectele discutate au inclus: Legea pensiilor, eficientizarea sistemului de justiție din România, activitatea procurilor din cadrul mecanismul privind investigarea infracțiunilor magistraților, precum și cele mai recente evoluții ale reformelor din justiție. În acest context, Alina-Ștefania Gorghiu a transmis comisarului european că Legea pensiilor, în forma agreată cu Comisia Europeană, a fost promulgată de către Președintele României și că urmează a fi publicată în Monitorul Oficial.

Ministra Justiției a declarat că „De acum, nicio pensie nu va fi mai mare decât salariul!” și că România a respectat acest jalon din PNRR. Ministra Justiției a mulțumit comisarului european pentru decizia formală a Comisiei Europene privind ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare și a salutat cooperarea în cadrul mecanismului privind Statul de Drept.

În cadrul dezbaterilor JAI s-au abordat teme referitoare la nouă propunere de directivă privind insolvența în UE, dezvoltarea competențelor digitale, inteligență artificială și eficientizarea sistemelor de justiție.

Un punct important abordat în cadrul reuniunii consiliului JAI a fost prezentarea foii de parcurs a Uniunii Europene pentru a intensifica lupta împotriva traficului de droguri și a rețelelor infracționale. Ministra Justiției salută această etapă a dezbaterilor, subliniind importanța pe care România o acordă luptei împotriva traficului de droguri, problemă discutată recent în Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

Alina-Ștefania Gorghiu a avut o întrevedere și cu ministra Justiției din Austria, Alma Zadic. Ministra Justiției a abordat tema cooperării judiciare în materie penală, menționând că, de la începutul anului 2023, 6 persoane au fost predate în România de către autoritățile austriece. A asigurat-o pe omoloaga austriacă de respectarea standardelor CEDO în ceea ce privește condițiile de detenție din penitenciarele din România. Discuțiile au inclus combaterea fenomenului traficului și consumului ilicit de droguri și extinderea Spațiului Schengen.

În data de 20 octombrie a.c., cu ocazia vizitei la Luxemburg, ministra Justiției a avut o întrevedere cu procurorul-șef al Parchetului European (EPPO). În cadrul discuțiilor, cele două părți au abordat subiecte precum: avansarea reformelor din justiţie şi activitatea procurorilor români care au fost recent numiţi la EPPO. A transmis că România va continua să sprijine activitatea Parchetului European, felicitând EPPO pentru anchetele desfășurate în 2022.

De asemenea, ministra Justiției a avut o întrevedere cu judecătorii români numiți la Curtea de Justiție a Uniunii Europene: Octavia Spineanu-Matei, Mirela Stancu și Ion Gâlea.

Ministra Justiției a mulțumit tuturor actorilor, diplomați, magistrați de legătură, judecători, toți cei care contribuie la eficientizarea actului de justiție în România și peste hotare.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.