Senatorul PNL de Argeș, Dănuț Bica, s-a adresat ministrului Educației în ceea ce privește implementarea Programului ”Masă caldă” în unitățile de învățământ de stat din județul Argeș pe parcursul anului școlar 2023-2024.
Parlamentarul de Argeș spune că ”în anul 2023, pe perioada desfășurării cursurilor corespunzătoare anului școlar 2023-2024, preșcolarilor și elevilor din 450 unități de învățământ preuniversitar de stat li se acordă, cu titlu gratuit, un suport alimentar constând într-un pachet alimentar sau într-o masă caldă pe zi, în limita unei valori zilnice de 15 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată. Programul-pilot Masă caldă reprezintă o inițiativă care vizează atât reducerea abandonului școlar, cât și îmbunătățirea standardului de viață pentru copiii din medii defavorizate.
Eficacitatea implementării acestei măsuri a fost deja demonstrată încă din primii ani în care a fost aplicată, motiv pentru care numărul unităților de învățământ și al beneficiarilor direcți a fost majorat în ultimii ani. Și la nivelul județului Argeș, conducerile unităților de învățământ incluse în program au constatat o ameliorare semnificativă a prezenței elevilor la cursuri și o diminuare consistentă a abandonului școlar timpuriu.
Prin urmare, cunoscând constrângerile bugetare la care trebuie să facă față Guvernul în perioada următoare, dar și oportunitățile pe care le oferă accesarea fondurilor externe nerambursabile, vă solicit următoarele informații:
- Câte unități de învățământ preuniversitar de stat din județul Argeș participă la Programul Masă caldă în anul școlar 2023-2024?
- Care sunt și în ce localități funcționează acestea?
- Care este numărul de beneficiari ai Programului Masă caldă (preșcolari și elevi) din județul Argeș în anul școlar 2023-2024?
- Având în vedere că programul trebuia să fie implementat începând cu data de 1 septembrie 2023, câte dintre unitățile sau subdiviziunile administrativ-teritoriale implicate au reușit să finalizeze procedurile de achiziție publică a suportului alimentar și să încheie contractele de prestări servicii aferente până la această dată de referință?
- Dacă există administrații publice restanțiere, care sunt acestea?
- Pentru a putea asigura furnizarea către beneficiari a unor pachete alimentare de calitate, luați în considerare posibilitatea de a solicita indexarea valorii zilnice a acestora, cel puțin cu nivelul anual al inflației?”.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.