Mărţişorul românesc reprezintă o tradiţie înscrisă în Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanității UNESCO, a cărei origine se pierde în timpuri imemoriale și a cărei valoare culturală a fost recunoscută la nivel internaţional. Parte a Patrimoniului Mondial Imaterial, prin înscrierea în Lista Reprezentativă UNESCO, sub titulatura de Practici culturale asociate zilei de 1 Martie, sărbătoarea Mărțișorului reprezintă un element identitar al culturii tradiţionale românești, fascinând prin unicitate şi inventivitate.
Cu rădăcini în spațiul sud-est european, obiceiul confecționării, oferirii și purtării Mărțișorului – artefact ce a cunoscut o varietate de forme creative de-a lungul timpului – simbolizează reînnoirea timpului și renașterea naturii. De la bănuțul de argint, legat cu șnur roșu și alb de mătase, purtat ca semn protector, până la variantele contemporane neconvenționale, legenda și tradiția Mărțișorului continuă să încânte și să bucure generații de români, fiind un exemplu viu al creativității umane şi al spiritului ludic.
La Curtea de Argeş, la fel ca în fiecare an, reprezentanţii Partidului Social Democrat, în frunte cu consilierii locali Marius Deaconu, Viorel Popescu şi Florian Badea, dar şi cu fostul lider de la Tineret, Răzvan Popescu, au împărţit buchete de ghiocei în zona Primăriei Municipale. Aceştia au fost însoţiţi de deputatul PSD Remus Mihalcea, alături de care s-a aflat o echipă puternică a TSD Curtea de Argeş, în frunte cu noul lider al organizaţiei, Loredana Ilie.
Dacă seniorii au rămas în zona sediului administraţiei publice locale, deputatul Mihalcea şi tinerii social-democraţi au ajuns în zona Complexului Sf. Gheorghe şi apoi au pornit spre zona Vidraru. Doamnele și domnișoarele care le-au ieşit în cale au primit o urare de primăvară și un tradițional mărțișor din partea organizației TSD Curtea de Argeș. De la organizatorii acţiunii am aflat ulterior că acestea au fost unele cu adevărat speciale, realizate manual de prof. Georgiana Gogoescu, din Mioveni.
„La mulți ani! Gânduri bune, sănătate, iubire, credință, fericire, pace, liniște, toate legate cu un fir de speranță, vi le oferim din tot sufletul!”, a transmis președintele TSD Curtea de Argeș, Loredana Ilie.
Potrivit credințelor din bătrâni, a dărui un mărţişor persoanei la care ţii înseamnă să îndupleci soarele să-ţi dea sănătate, frumuseţe, veselie, poftă de viaţă și iubire. Gestul bărbaţilor de a înmâna mărţişoare femeilor mai reprezintă și un îndemn la armonie, uniune şi bună înţelegere.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.