Sâmbătă, 16 septembrie, se va desfășura, în Pitești, o amplă acțiune de voluntariat, organizată la nivel național de Asociația „Let`s Do It, Romania”, în cadrul proiectului „Ziua Națională de Curățenie 2023”.
În parteneriat cu Primăria Municipiului Pitești și Inspectoratul Școlar Județean Argeș, alături de instituții publice locale și județene, Asociația Studențească Ingmed organizează acțiuni de ecologizare în mai multe zone din municipiul Pitești.
Municipalitatea piteșteană, prin Salubritate 2000 S.A., Salpitflor Green S.A. și Poliția Locală Pitești, va participa la întreaga acțiune, asigurând ridicarea și colectarea gunoiului adunat de către voluntari, precum și siguranța participanților la acest proiect.
Sâmbătă, 16 septembrie, la ora 09:00, la Universitatea din Pitești este organizat un punct de înscriere a voluntarilor care vor curăța malul râului Argeș din Parcul Ștrand și până în Parcul Lunca Argeșului.
De asemenea, grupuri mai mari de voluntari au fost coordonați de organizator către alte zone ale municipiului Pitești cum ar fi: Pădurea Trivale – pornind de la Cornul Vânătorului și până la Palatul Copiilor, precum și în zona străzii Grigorești.
Aproape toate școlile și liceele din municipiu s-au implicat în această acțiune, elevii urmând să ecologizeze curțile școlilor, dar și spațiile verzi sau parcurile din apropierea acestora.
Pe lângă elevii piteșteni, grupurile de voluntari sunt constituite din studenți, profesori, angajați ai instituțiilor publice, precum și ai unor companii private implicate activ în acțiuni de voluntariat ecologic.
„Let’s Do It, Romania!” este cel mai mare proiect de implicare socială din România, care își propune curățarea deșeurilor din arealele naturale într-o singură zi. „Let's Do It, Romania!" face parte din initiațiva globală "Le
t’s Do It World!”, la care s-au alăturat alte 190 de țări de pe mapamond, fiind una dintre cele mai mari mișcări de voluntariat din lume.
Natura poate fi mai curată datorită fiecăruia dintre noi!
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.