Pentru furnizarea autobuzelor au fost depuse trei oferte. Conform SICAP, au ofertat asocierea formată din ATP MOTORS RO (leader), Xiamen Fengtai Bus and Coach International Co., Ltd. (terţ), ANADOLU AUTOMOBIL ROM S.R.L (ofertant) şi BMC TRUCK & BUS, acesta din urmă fiind declarat câștigător. Cu reprezentantul acestei societăți a semnat primarul Panțurescu contractul.
Conform SICAP, valoarea totală aferentă celor 14 mijloace de transport este de 16.018.931,04 lei (fără TVA), 19.062.527 lei cu TVA, adică 3,8 milioane euro, 271.321 euro bucata.
Autobuzele ce vor fi livrate în cadrul contractului vor fi dotate cu echipamente și sisteme informatice pentru asigurarea funcționalităților de comunicare cu componentele sistemului de management al transportului și e-ticketing.
Vă prezentăm în continuare proiectul „Dezvoltarea transportului public în Municipiul Curtea de Argeș – cod SMIS 130760”:
Obiectivul general al proiectului vizează dezvoltarea transportului public în municipiul Curtea de Argeș şi reducerea emisiilor GES prin îmbunătățirea condițiilor de deplasare, creșterea mobilităţii cetăţenilor prin modernizarea sistemului de transport public local, respectiv prin creșterea siguranței și confortului participanților la trafic.
Obiectivele specifice ale proiectului:
- Realizare garaj/autobază, inclusiv infrastructura tehnică aferentă.
- Modernizarea transportului în comun prin achiziționarea de autobuze electrice (14 buc.).
- Construirea/amenajarea/modernizarea stațiilor de transport public.
- Construirea stațiilor de alimentare a autobuzelor electrice.
- Modernizarea transportului în comun prin implementarea unui sistem de management informatizat.
- Crearea/extinderea/modernizarea sistemelor de bilete de călători.
- Reabilitare stradă Lt. Pavelescu – cele două tronsoane care asigură accesul spre garaj/autobază.
Rezultatele aşteptate generale:
1. Scăderea anuală estimată a gazelor cu efect de seră (tone echivalent CO2/an):
- Valoare estimată pentru primul an de după finalizarea implementării proiectului: 2023: 1.091.
- Valoare estimată pentru ultimul an al perioadei de durabilitate a contractului de finanţare: 2027: 1.272.
2. Creșterea anuală estimată a numărului de pasageri transportați în cadrul sistemelor de transport public de călători construite/modernizate/extinse (nr. pasageri):
- Valoare estimată pentru primul an de după finalizarea implementării proiectului: 2023: 1.331.
- Valoare estimată pentru ultimul an al perioadei de durabilitate a contractului de finanţare: 2027: 2.665.
Rezultatele aşteptate în funcţie de activităţile proiectului:
1. Troleibuze/autobuze achiziționate (nr.):
- Valoare estimată la finalul implementării proiectului: 14.
2. Stații de reîncărcare electrică achiziționate/instalate/construite pentru autobuzele alimentate electric (nr.):
- Valoare estimată la finalul implementării proiectului: 18.
3. Depouri/autobaze pentru transportul public urban construite/modernizate/reabilitate/extinse (nr.):
- Valoare estimată la finalul implementării proiectului: 1.
4. Stații de transport public construite/modernizate/reabilitate (nr.):
- Valoare estimată la finalul implementării proiectului: 52.
5. Sisteme de e-ticketing create/modernizate/extinse (nr.):
- Valoare estimată la finalul implementării proiectului: 1.
6. Sisteme de managementul traficului, precum si alte sisteme de transport inteligente create/modernizate/extinse (nr.), după caz:
- Valoare estimată la finalul implementării proiectului: 1.
7. Lungime infrastructură rutieră (cu statut de stradă urbană) utilizată prioritar de transportul public de călători în vederea reducerii emisiilor de echivalent CO2 din transport reabilitată (km):
- Valoare estimată la finalul implementării proiectului: 0,464.
8. Aliniamente de arbori şi arbuști plantați (nr.):
- Valoare estimată la finalul implementării proiectului: 58.
Data de începere proiect: 04.07.2019.
Perioada de implementare a proiectului: 04.07.2019-31.12.2023.
Valoarea totală a proiectului: 47.028.577,51 lei, din care:
- Contributia UE (FEDR): 37.345.253,38 lei.
- Contribuţia Buget Naţional: 5.711.627,01 lei.
Contribuţia Beneficiarului: 938.211,84 lei.
Taxa pe valoarea adaugată neeligibilă aferentă cheltuielilor eligibile privind achiziția mijloacelor de transport public – 3.033.485,28 lei – va fi suportată de la Bugetul de stat, în conformitate cu legislația în vigoare (O.U.G. 40/2015 cu modificările şi completările ulterioare, art. 9, lit. o).
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.