Camera de Conturi Argeş a efectuat în perioada 17-28.05.2021 verificări cu privire la aspecte legate de gestionarea elementelor patrimoniale ale Direcţiei de Asistenţă Socială Topoloveni. Principalele constatări au fost acestea:
Exactitatea şi realitatea datelor reflectate în situaţiile financiare
- Nu a fost organizată și condusă evidența contabilă a produselor alimentare primite cu titlu de sponsorizare și consumate în exercițiul financiar-bugetar al anului 2020, în valoare de 12.845 lei.
Organizarea, implementarea şi menţinerea sistemelor de management şi control intern (inclusiv audit intern)
Nu au fost respectate în totalitate prevederile legale referitoare la organizarea, implementarea și dezvoltarea sistemului de control intern managerial, fiind identificate deficiențe după cum urmează:
- Comisia de monitorizare desemnată la nivelul entității nu a elaborat Programul de dezvoltare a sistemului de control intern managerial.
- Nu au fost definite obiective generale și nu s-au transpus în obiective specifice și în rezultate așteptate pentru fiecare activitate.
- Nu s-a realizat atașarea riscurilor la acțiunile și activitățile din cadrul obiectivelor prin elaborarea Listei obiectivelor, activităților și riscurilor.
- Nu s-a dispus identificarea funcțiilor sensibile.
- Nu s-a dispus monitorizarea performanțelor, prin intermediul unor indicatori cantitativi și/sau calitativi.
- Nu s-a aprobat anual profilul de risc și limita de toleranță la risc (analizate și avizate în ședința Comisiei de monitorizare, la propunerea Secretariatului tehnic).
- Nu a fost stabilită o strategiei de gestionare a riscurilor (a răspunsului la risc) prin identificarea celor mai adecvate modalități de tratare a riscurilor, inclusiv măsuri de control, analiză și gestionarea riscurilor.
- Nu s-a organizat și implementat un proces de management al riscurilor, sub coordonarea Președintelui Comisiei de monitorizare. Măsurile de control pentru riscurile semnificative nu au fost aprobate anual de conducătorul entității.
- Nu au fost elaborate Informări privind desfășurarea procesului de gestionare a riscurilor și de implementare a măsurilor de control la nivelul entității, pe baza rapoartelor anuale ale compartimentelor, elaborată de către secretarul Echipei de gestionare a riscurilor, la nivelul entității.
- Nu există organizat un sistem de monitorizare pe verticală a modului de implementare și funcționare a SCIM.
- Nu au fost elaborate, avizate și aprobate proceduri documentate (operaționale/de sistem) pentru toate procesele și activitățile derulate în cadrul entității, inclusiv cu privire la circuitul documentelor, primirea/darea în consum și înregistrarea operațiunilor financiar-contabile aferente intrării/consumului bunurilor/produselor alimentare primite cu titlu de sponsorizare.
Calitatea gestiunii economico-financiare
Nu au fost respectate în totalitate prevederile legale referitoare la efectuarea inventarierii tuturor elementelor de natura activelor datoriilor și capitalurilor proprii ale entității, fiind constatate deficiențe, după cum urmează:
- Procesul verbal de inventariere are un caracter
formal. - Nu au fost inventariate construcțiile și terenurile primite în administrare, entitatea deținând în administrare imobile primite conform HCL Topoloveni nr. 97/24.10.2018 și Protocolului de predare-primire bunuri imobile, construcții și terenuri din patrimoniul administrativ public și privat al Orașului Topoloveni (inclusiv clădire reprezentând sediu Centru de zi).
- Nu au fost inventariate corespunzător obiectivele de investiții în curs de execuție, întrucât acestea nu au fost supuse operațiunii de inventariere pe stadii de lucrări, pe baza constatării la fața locului a stadiului fizic al lucrărilor, nefiind consemnate într-o listă de inventariere distinctă prin indicarea descrierii amănunțite a stadiului în care se află acesta, a valorii determinate potrivit costului de deviz și celui efectiv al lucrărilor executate la data inventarierii acestora.
- Nu au fost supuse verificării și confirmării pe baza extraselor, soldurile creditoare ale conturilor de datorii/furnizori, potrivit „Extrasului de cont” (cod 14-6-3) sau a punctajelor reciproce scrise.
Măsurile luate operativ de conducerea entității auditate pentru înlăturarea deficiențelor constatate
În timpul misiunii de audit de conformitate, persoanele cu atribuții din cadrul entității verificate au procedat la înregistrarea în evidența contabilă a contravalorii produselor primite în exercițiul financiar-bugetar al anului 2020 cu titlul de sponsorizare, reprezentând masă de prânz zilnică pentru copii din cadrul Centrului de zi pentru copii aflați în situații de risc, abaterea constatată fiind parțial remediată.
Concluzia generală
Concluzia generală exprimată a fost o concluzie cu rezerve, deoarece în urma acțiunii de control, auditorii publici externi au constatat faptul că modul de administrare a patrimoniului public și privat al statului și al unității administrativ-teritoriale, precum și execuția bugetelor de venituri și cheltuieli nu sunt în concordanță, sub toate aspectele semnificative, cu scopul, obiectivele și atribuțiile prevăzute în actele normative prin care a fost înființată entitatea, însă gradul de răspândire în activitatea entității verificate a cazurilor de neconformitate a obiectivelor specifice cu criteriile de audit este redus.
Măsurile dispuse și recomandările formulate de Camera de Conturi
- Elaborarea și implementarea unei proceduri operaționale care să asigure organizarea evidenței contabile privind primirea/darea în consum a produselor alimentare primite cu titlu de sponsorizare, circuitul documentelor precum și înregistrarea operațiunilor financiar-contabile aferente potrivit prevederilor Legii nr. 82/1991 a contabilității, republicată, cu modificările și completările ulterioare și OMFP nr. 1917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, cu modificările și completările ulterioare.
- Asigurarea conformității, cu reglementările aplicabile în vigoare, a operațiunilor referitoare la elaborarea, aprobarea, aplicarea și perfecționarea structurilor organizatorice, reglementărilor metodologice, procedurilor și criteriilor de evaluare, pentru a satisface cerințele generale și specifice de control intern potrivit prevederilor O.G. nr. 119/1999, privind controlul intern și controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările și completările ulterioare și respectiv O.S.G.G. nr. 600/2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităţilor publice.
- Efectuarea inventarierii patrimoniului pentru exercițiul financiar-bugetar al anului 2020, prin includerea în cadrul operațiunii menționate a tuturor elementelor patrimoniale, respectarea tuturor pașilor procedurali și, respectiv, întocmirea formularisticii potrivit prevederilor OMFP nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii în vederea reflectării unei imagini fidele a patrimoniului entității în situațiile financiare.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.