O altă investiție în derulare în comună, reabilitarea Căminului Cultural, este aproape de finalizare. „Lucrările de reabilitare a clădirii care adăpostește Căminului Cultural au fost, practic, încheiate. Inclusiv grupurile sanitare sunt gata, am amenajat și o parcare și vom definitiva acolo, cel mai probabil anul viitor, și un loc de joacă. Pentru a păstra imobilul în bune condiții pe o perioadă cât mai lungă de timp, am luat decizia de a nu permite organizarea de nunți ori botezuri în incinta acestei instituții de cultură. Clădirea a fost și va rămâne destinată exclusiv desfășurării activităților culturale”, a spus primarul Emilian Ciolan.
Nu în ultimul rând, noul corp de clădire ce urmează a fi ridicat în perimetrul școlii de centru se află în faza de proiectare și de obținere a ultimului aviz. „Imediat ce vom avea proiectul și acel ultim aviz, ne vom apuca de lucru. Imobilul va găzdui o sală de bibliotecă și trei birouri destinate personalului unității de învățământ”, a precizat edilul-șef din Dârmănești.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.