În cursul zilei de astăzi, 09.11.2022, lucrătorii Serviciului Județean Anticorupție Argeș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au efectuat două percheziții domiciliare la sediul Spitalului Județean de Urgență Pitești, acolo unde își desfășoară activitatea un medic primar ce are calitatea de suspect într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată și dare de mită.

Până în prezent, din probatoriul administrat, rezultă că medicul a primit de la un număr de cel puțin 20 de persoane, având calitatea de pacienți sau aparținători ai acestora, diferite sume de bani sau bunuri, în legătură cu exercitarea actului medical.

Față de acesta s-a dispus măsura reținerii pentru o durată de 24 de ore!

Pe parcursul cercetărilor, lucrătorii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș au beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și Brigăzii Operațiuni Speciale Pitești.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.