Conform cerințelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență, administrația comunei a efectuat lucrări la camera centralei de la Școala „Gabriel Marinescu”.
„A trebuit să realizăm un planșeu de beton acolo și să schimbăm ușa. De altfel, toate unitățile de învățământ de pe raza comunei sunt dotate cu centrale termice, iar lemnele necesare funcționării acestora în anotimpul rece au fost asigurate din timp.
Referitor la extinderea grădiniței, în vederea înființării unei grupe cu program prelungit, în ședința de Consiliu Local din septembrie a fost supus aprobării Proiectul Tehnic, iar din octombrie ne-am apucat de treabă”, ne-a declarat edilul-șef Constantin Smeu.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.