Încep prin a-i mulțumi dlui director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, care a înțeles importanța menținerii Transfăgărășanului deschis, în condiții de siguranță, pentru mediul de afaceri argeșean.

În urma demersurilor făcute de mine, de înmânare a petiției semnate de 160 companii din industria HORECA, în cadrul Conferinței „Ce facem cu Infrastructura și Transporturile Rutiere?”, din 4 octombrie 2022, de la Piteşti, precum şi a petiţiei online, a analizat și discutat cu specialiștii în domeniu, iar astăzi ne aflăm în fața unei decizii extraordinare luate pentru prima dată după 32 ani, și anume de a nu închide Transfăgărășanul la o dată fixă și de a ține cont de condițiile meteo.

„Un lucru extraordinar, un pas mic pentru argeșeni, un pas mare pentru turism. Împreună putem fi mult mai puternici. Respect pentru cei care s-au implicat”, a declarat Adrian Dăscălescu – Pensiunea Montana din Curtea de Argeș.

„În acest an vom închide drumurile de munte, în special Transfăgărășanul și Transalpina, doar atunci când condițiile meteorologice pot pune în pericol viața celor care le tranzitează!”, a anunţat dl Pistol.

Cosmin Petrescu, preşedinte PNL Curtea de Argeş

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.