Liderul Forţa Dreptei Argeş, Emanuel Soare, a avut un mesaj pentru politicienii din celelalte formaţiuni, dar mai ales către foştii colegi din PNL: „Dacă vor să lucreze cu noi, să vină acum în Forţa Dreptei. Se înşală dacă ei cred că vor veni la noi, în partid, în prag de alegeri, atunci când noi vom fi pe creştere! Ei nu au muncit, nu s-au implicat nici în coaliţia de guvernare, au stat degeaba, dar vor dori locuri călduţe la noi… De ce i-am primi?!?…
Un partid politic creşte sănătos când este în opoziţie! De ce? Pentru că nu are cu ce ispiti oamenii. Noi nu le putem spune că, dacă vin alături de noi, vor avea cine ştie ce beneficii. Noi am renunţat la beneficiile politice. Cine vrea astfel de recompense, să intre în partidele care sunt la guvernare. Noi deja ne conturăm echipa şi e normal ca în primul rând să ne bazăm pe ai noştri. Aşa că locurile disponibile vor rămâne foarte puţine pentru cei care vor dori să vină alături de noi în perioada alegerilor…
Pe de altă parte, sunt oameni cu funcţii importante, inclusiv în PNL, care nu acceptă alianţa făcută cu PSD şi mai au o fărâmă de onoare în ei. Aceştia speră că, la un moment dat, se va întâmpla ceva în PNL, iar conducerea aceasta se va dezice de PSD şi va reveni pe drumul cel bun. În acelaşi timp, speră să revenim şi noi la matcă – aşa cum se spune – şi să ne întoarcem în PNL. Astfel că acceptă umilinţa acum, stau cu capetele plecate şi aşteaptă să vadă ce se întâmplă”.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.