Aceasta este părerea liderului PUSL Argeş, cel care s-a declarat sătul de declaraţiile de presă ale celor doi lideri politici ce curg pe subiectul delicat al spitalelor din judeţul nostru.

„Chiar dacă dna Gorghiu şi dl Mînzînă sunt liderii partidelor puternice din Argeş, am observat că, în afară de un război al declaraţiilor de presă, nu s-a făcut nimic pentru îmbunătăţirea condiţiilor din unităţile spitaliceşti. Să nu uităm că au fost renovate secţii cu sprijinul mediului privat. Dacă privatul este cel care se implică serios în această poveste, ce rost mai are discuţia noastră?…

Domniile lor aveau puterea şi pârghiile necesare să o facă, şi mă refer la cei doi lideri politici amintiţi anterior. Cum însă mai sunt câteva luni şi apoi vine rotativa, cu dl Ciucă mare candidat la Preşedinţie, până discută dna Gorghiu cu dl Mînzînă, se sparge coaliţia şi fiecare pe drumul său. Dacă rămânem doar la stadiul de declaraţii de presă, dialogul va fi în van!”.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.