Berbec: Această săptămână este pentru tine precum un nou început. Pentru a te asigura că ceea ce gândești este real, este indicat să vorbești deschis despre ceea ce simți. Nu te lăsa condus de prejudecăți! Maniera în care ajungi să suferi pentru cei din jur te afectează destul de mult în plan emoțional. Trebuie să reușești să stopezi într-un fel această absorbție de energie.

Taur: Acțiunile tale deslușesc o parte a sufletului tău, o parte a ceea ce ești. Indiferent de acest lucru, nu înseamnă că cei din jur trebuie să fie conștienți de ceea ce ai tu nevoie. Un stil de viață sănătos a devenit un clișeu pentru tine. Tot ceea ce îți dorești este să fii capabil să iei deciziile care te fac fericit.

Gemeni: În zilele următoare nu te regăsești în nimic din ceea ce ţi se întâmplă. Critica exagerată pe care o simți în raport cu propria persoană îți „șlefuiește” orice decizie. Din cauza stării emoționale pe care o ai, va fi o provocare pentru tine să rămâi concentrat în permanență pentru a nu face greșeli iremediabile.

Rac: Dacă în ultima perioadă ai simțit că ai trăit o adevărată pauză în ceea ce privește activitatea mentală, lucrurile se vor schimba radical în acest sens. Vei trece în fracțiuni de secundă de la un gând la altul, de la o stare de spirit la alta, de la o rezoluție la alta. Nu crezi în clișee, dar consideri că unele dintre ele îți oferă „spațiul” necesar pentru a integra anumite experiențe.

Leu: Săptămâna care urmează va fi mai mult despre starea ta interioară. Caruselul emoțional în care te afli te face să neglijezi lucrurile cu adevărat importante din viața ta. Te simți epuizat. Cu toate astea, mintea nu îți oferă nicio pauză. Pentru a reuși să respecți anumite termene limită, vei fi nevoit să stai mult mai mult peste program.

Fecioară: Persoanele din jur se indispun destul de repede atunci când treci de la furie la zâmbet sau la disponibilitate afectivă, dar sunt destul de înțelegătoare în raport cu ceea ce trăiești. Modul în care alegi să te raportezi la cei din jur te va ajuta să îți deschizi uși în plan profesional. Cu toate astea, este important să nu uiți de valorile care te definesc.

Balanţă: A scrie a devenit ca un fel de terapie pentru tine. Îți așterni gândurile, emoțiile pe coli și astfel simți cum, înăuntrul tău, acestea își găsesc un loc în care să se „așeze”. Cariera continuă să fie destul de solicitantă din punct de vedere psihic. În acest plan al vieții tale, lucrurile nu decurg niciodată lin.

Scorpion: Descoperirile de care ai parte în raport cu propria persoană sunt destul de delicate. Pentru a evita să intri într-o pasă depresivă, trebuie să rămâi ancorat într-o stare de spirit pozitivă. Zilele următoare vor aduce în viața ta un cumul de situații delicate. Indisponibilitatea afectivă a partenerului te va forța să vezi lucrurile din altă perspectivă.

Săgetător: Modul în care te raportezi la cei din jur te ajută să îți „eșalonezi” energia psihică de care dispui. Mercur-Uranus este o diadă care aduce multe schimbări fundamentale în viața ta, indiferent că tu acționezi sau nu. Te simți încă „legat” emoțional de anumite persoane. În această săptămână va fi destul de dificilă luarea anumitor decizii.

Capricorn: Îți dorești să atragi atenția celor din jur, deoarece aceasta este maniera în care știi să te faci văzut. De multe ori, incapacitatea ta de a vedea dincolo de propriile acțiuni este cea care te îndepărtează de cei dragi. La birou nu se întâmplă nimic nou, iar ție pare să îți fie pe plac această rutină.

Vărsător: Dai senzația celor din jur că ești mereu sigur pe propriile acțiuni, dar unele contexte te vor face să îți expui vulnerabilitățile. Mercur se află pe o traiectorie dificilă din punct de vedere energetic. În viața de zi cu zi, tu vei resimți din plin această activitate de la nivel astral. Profesional vorbind, nimic nu se va schimba în zilele următoare.

Peşti: Deși îți susții mereu punctul de vedere în raport cu ceea ce simți, starea emoțională confuză nu îți va permite să faci asta în zilele următoare. Mijlocul săptămânii vine cu o veste care va avea asupra ta un impact emoțional destul de intens. Inconștient, alegi să îți concentrezi atenția pe carieră pentru a minimaliza implicarea ta în planurile familiei.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.