Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, și vicepreședintele Marius Nicolaescu au participat la manifestările dedicate Zilei comunei Șuici. Alături de oficialii Consiliului Județean, au răspuns invitației primarului Constantin Iatagan și parlamentarii Aurel Bălășoiu, Nicolae Pavelescu, precum şi fostul deputat Radu Vasilică.
La Șuici au fost premiate zeci de persoane pentru longevitate, cupluri care au celebrat „Nunta de Aur”, precum și zeci de copii cu rezultate deosebite la învățătură.
„Sunt bucuros că am putut veni în mijlocul dumneavoastră în această zi de sărbătoare și sunt mândru că ne-ați făcut să ne simțim parte integrantă din această comunitate! Sunteți oameni muncitori și onești, oameni care au trudit din greu ca să aibă o viață mai bună, dar care nu și-au neglijat familia!
Și, din numărul mare de elevi premiați pentru silința de care dau dovadă la școală, înțeleg că aveți grijă și de generațiile viitoare!
Tot așa cum face și dl. primar Iatagan, pentru că, alături de echipa sa de la Primărie și Consiliul Local și, în parteneriat cu noi, Consiliul Județean, a reușit să se afle pe unul din locurile fruntașe la numărul de proiecte finanțate. Asta înseamnă o localitate dezvoltată și modernă.
La urma urmei, politicul, administrația și fiecare dintre noi, ca şi cetățeni, acest lucru trebuie să-l facem: să avem grijă și să ne respectăm valorile și tradițiile și, în același timp, să construim permanent pentru generațiile care vin din urmă. Pentru ca acești copiii să nu mai plece din satele noastre, de lângă familii, ci să rămână aici, pentru a construi, la rândul lor, pentru copiii și nepoții lor! Așa să ne ajute Dumnezeu!” – Ion Mînzînă, președintele Consiliului Judeţean Argeş.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.