„Membrii Biroului Executiv al PUSL s-au reunit la Galați, în cadrul unei ședințe pe a cărei ordine de zi s-au aflat mai multe subiecte, printre care lansarea campaniei electorale pentru 2024 și prezentarea noului brand al Partidului Umanist Social Liberal. Astfel, PUSL și-a fixat obiectivele pentru alegerile din 2024, stabilind care sunt pașii pentru perioada următoare și strategia de consolidare și dezvoltare a rețelei de filiale locale”, ne-a informat liderul din Argeş al formaţiunii, Cătălin Gherzan.
Deputatul Grațiela Gavrilescu, președintele Forului de Conducere Colegială al PUSL, a vorbit despre identitatea PUSL, un partid care trebuie să fie un exemplu de echilibru politic, empatie și profesionalism.
„Avem propria noastră identitate, unică și extrem de valoroasă. Avem o șansă istorică de a fi un exemplu pentru oameni și pentru întreaga clasă politică. Să fim un exemplu de echilibru, al verticalității, al patriotismului, al credinței și al respectului pentru valorile autentice ale acestui popor”, a transmis Grațiela Gavrilescu.
Un alt punct pe ordinea de zi a fost legat de strategia de selecție a persoanelor pentru instituțiile publice, prezentată de europarlamentarul Maria Grapini, care i-a invitat pe toți specialiștii care vor să ajute la dezvoltarea României să se alăture PUSL.
„Primul nostru principiu este omul potrivit la locul potrivit. Numirea persoanelor în instituții publice trebuie să fie făcută doar dacă acestea și-au demonstrat profesionalismul, au integritate morală, au avut rezultate și notorietate în domeniul profesional unde au activat. Deschidem partidul tuturor tehnocraților, tuturor liderilor în profesiile lor, care vor să contribuie la dezvoltarea țării, aplicând criterii meritocratice de selecție”, a spus Maria Grapini.
PUSL a prezentat în cadrul ședinței BEx și noua identitate a partidului, care include un nou site PUSL și elemente noi pe rețelele de socializare.
Daniel Ionașcu, președintele executiv al PUSL, a anunțat lansarea consultării publice a unei inițiative cetățenești, care privește un proiect de lege pentru recuperarea de către bugetul de stat a marilor averi care nu pot fi justificate prin venituri legale.
Picu Apostol Roman, președintele filialei Galați, a vorbit despre necesitatea reindustrializării României, în actualul context economic și social.
Evenimentul s-a încheiat cu mesajul profesorului Dan Voiculescu, fondatorul doctrinei umaniste, transmis prin intermediul vicepreședintelui PUSL Bogdan Ciucă: „Trăim vremuri grele, așa cum nu au mai fost în țara noastră în ultimii 30 de ani. Riscăm să dispărem ca neam. Anul trecut s-au născut cu 20% mai puțini copii decât în anul anterior. Tinerii îi urăsc pe bătrâni, bătrânii îi disprețuiesc pe tineri, ne-am însingurat. Nu mai credem în nimic, nici măcar în bunul Dumnezeu. Asta este, din păcate, starea națiunii. Avem un fel de misiune imposibilă, aceea de a-i convinge pe români că totuși România poate fi o țară puternică, pentru că bogată și frumoasă este”.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.