Lista obiectivelor de investiții finanțate de Ministerul Dezvoltării prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” a fost finalizată pentru alte șase județe și este publicată pe pagina ministerului, a anunțat Cseke Attila. Este vorba despre Arad, Argeș, Brașov, Călărași, Covasna și Tulcea, urmând alocările și pentru restul județelor. Aceste șase județe se alătură județelor Alba, Brăila, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Sibiu și sectoarelor municipiului București, care au primit finanțare prin program, în ultimele două săptămâni, ceea ce reprezintă aproape o treime dintre județele țării, a precizat ministrul.

Conform criteriilor de selectare, în județul Arad, din 166 solicitări, vor fi finanțate 110 obiective de investiții, în valoare totală de 1.186.710.968,12 lei, reprezentând aproximativ 50% din cuantumul tuturor solicitărilor de finanțare pentru acest județ.

Pentru județul Argeș, din 230 de solicitări, au fost aprobate 171 de obiective, în valoare totală de 1.537.565.799,19 lei (aproximativ 55% din cuantumul tuturor solicitărilor).

Unitățile administrativ-teritoriale din județul Brașov vor primi finanțare pentru 93 de investiții, în valoare totală de 890.386.607,03 lei.

În județul Călărași, ministerul va finanța 93 de proiecte, în valoare totală de 1.197.029.761,25 lei.

Localitățile din județul Covasna, din totalul celor 182 solicitări de finanțare, vor implementa 121 de proiecte, în valoare totală de 1.027.710.662,88 lei, reprezentând aproximativ 57% din cuantumul tuturor cererilor.

Pentru județul Tulcea, din 110 solicitări, au fost aprobate la finanțare 84 de obiective, în valoare totală de 1.063.371.387,19 lei.

Prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, asigură serviciile de bază în localități (apă, rețele de canalizare și de gaze) și reabilitează drumurile și podurile. Ministerul a publicat, la începutul lunii mai, criteriile de prioritizare a proiectelor care vor primi finanțare, din bugetul total al programului de 65,5 miliarde de lei, dar și lista sumelor repartizate pe județe, iar, până la termenul de depunere a solicitărilor, autoritățile au depus cereri în valoare totală de 137 de miliarde de lei.

În continuare vă prezentăm lista obiectivelor din judeţul Argeş care vor intra la finanţare:

  1. Comuna Albeștii de Argeș – Modernizare prin asfaltare drumuri de interes local în comuna Albeștii de Argeș, județul Argeș: 20.000.000 lei.
  2. Comuna Albeștii de Muscel – Modernizare drumuri în comuna Albeștii de Muscel, județul Argeș: 10.000.000 lei.
  3. Comuna Albota – Modernizare drumuri locale în comuna Albota: 9.254.893,48 lei.
  4. Comuna Aninoasa – Modernizare drumuri de interes local în satele Aninoasa, Broşteni, Slănic, comuna Aninoasa, județul Argeș: 3.991.649,87 lei.
  5. Comuna Aninoasa – Sistem centralizat de canalizare în satul Aninoasa, comuna Aninoasa, județ Argeș: 3.998.451,12 lei.
  6. Comuna Arefu – Modernizare drumuri locale în comuna Arefu, județul Argeș – Tronson II: 15.000.000 lei.
  7. Comuna Bascov – Reabilitarea și modernizarea drumurilor comunale: Rotărești Foraj, Teiului, Micșunele, Lăbușești în comuna Bascov, județul Argeș: 13.999.319,28 lei.
  8. Comuna Băbana – Canalizare și epurare a apelor uzate, în satul Groși, comuna Băbana, județul Argeș: 4.880.532,67 lei.
  9. Comuna Băbana – Rețea de canalizare menajeră și racorduri în satele Băbana, Cotmenița și Ciobănești, comuna Băbana, județul Argeș: 7.323.787,93 lei.
  10. Comuna Băiculești – Extindere alimentare cu apă în sat Zigoneni, comuna Băiculești, județul Argeș: 4.274.623 lei.
  11. Comuna Băiculești – Racorduri individuale la canalizare în comuna Băiculești, satele Mănicești, Stejari, Argeșani, Băiculești și Zigoneni, județul Argeș: 3.582.335,59 lei.
  12. Comuna Bălilești – Reabilitare rețea existentă cu alimentare cu apă Băjeşti şi înființare reţea publică de canalizare pe arterele secundare în comuna Bălileşti, județul Argeș: 25.500.000 lei.
  13. Comuna Bârla – Extindere rețea canalizare menajeră în satele Șelăreasca, Ciocești, Mândra, Malu, Bârla și Mozăcenii-Vale, comuna Bârla, județul Argeș: 15.450.000 lei.
  14. Comuna Beleți-Negrești – Rețea de canalizare și stație de epurare în comuna Beleți-Negrești, județul Argeș: 10.000.000 lei.
  15. Comuna Berevoești – Asfaltare drum centură DN 73C – Primărie, comuna Berevoești, județul Argeș: 2.873.983,57 lei.
  16. Comuna Berevoești: Asfaltare drumuri comunale în comuna Berevoești, județul Argeș, obiectiv: drum local strada Găneștilor: 1.061.133,43 lei.
  17. Comuna Berevoești – Construire rețea canalizare și echipare stație de epurare – etapa II, comuna Berevoești, județul Argeș: 11.941.412,01 lei.
  18. Comuna Bogați – Modernizare și reabilitare drumuri locale și poduri în comuna Bogați, județul Argeș: 15.000.000 lei.
  19. Comuna Boteni: Modernizare prin asfaltare drumuri de interes local în comuna Boteni, județul Argeș: 15.000.000 lei.
  20. Comuna Boțești: Modernizare drum de interes local din DJ 702 – Meret – Sticlărie – Boțescu și drum de interes local din DJ 702 – Biserică – Tănăsescu – Călin L = 3.000 m, comuna Boțești, sat Boțești, județul Argeș: 4.316.081,73.
  21. Comuna Bradu: Modernizare drumuri comunale și străzi, în comuna Bradu, județul Argeș: 10.093.417,27 lei.
  22. Comuna Bradu: Amenajare canal pluvial Valea Geamăna și modernizare strada Geamăna, în comuna Bradu, județul Argeș: 20.000.000 lei.
  23. Comuna Brăduleţ – Extindere rețea de alimentare cu apă și realizare branșamente în comuna Brăduleț, județul Argeș: 10.000.000 lei.
  24. Comuna Budeasa – Extinderea rețelei de canalizare în satele Budeasa Mare, Rogojina, Gălășești, Calotești, Valea Mărului din comuna Budeasa, județul Argeș: 11.734.496,30 lei.
  25. Comuna Budeasa – Modernizare drumuri comunale în comuna Budeasa, județul Argeș: 8.913.530,16 lei.
  26. Comuna Bughea de Jos – Asfaltare drumuri locale în comuna Bughea de Jos, 11.869.967,38 lei.
  27. Comuna Bughea de Jos – Înființare canalizare și stație de epurare a apelor uzate în comuna Bughea de Jos, județul Argeș: 12.692.771,53 lei.
  28. Comuna Bughea de Sus – Modernizare drumuri comunale și drumuri de interes local în comuna Bughea de Sus, județul Argeș: 15.000.000 lei.
  29. Comuna Buzoești – Modernizare drumuri sătești, comuna Buzoești, județul Argeș: 13.388.953,90 lei.
  30. Comuna Căldăraru – Asfaltare drumuri locale în comuna Căldăraru: 7.808.217,82 lei.
  31. Comuna Călinești – Modernizare drum DJ 704C: 15.864.367,29 lei.
  32. Comuna Căteasca – Proiect canalizare Cireșu, Siliștea, Gruiu, comuna Căteasca, județul Argeș: 15.450.000 lei.
  33. Municipiul Câmpulung – Extindere rețea de canalizare pe străzile Calea Târgoviștei, Izvorului, Ion Giurculescu, Valea Româneștilor, Rujoi, Chichirez: 9.431.381,82 lei.
  34. Comuna Cepari – Înființare rețea de distribuție apă comuna Cepari, județul Argeș, sat Cărpeniș: 3.986.115,01 lei.
  35. Comuna Cepari – Înființare rețea canalizare comuna Cepari, sat Cărpeniș, județul Argeș: 3.974.797,62 lei.
  36. Comuna Cetățeni – Modernizarea străzii Speranței pentru îmbunătățirea condițiilor sociale în comuna Cetățeni, județul Argeș: 3.437.589.53 lei.
  37. Comuna Cetățeni – Modernizare drumuri comunale și locale în comuna Cetățeni, județul Argeș: strada Râului, strada Morărești, strada Căpitan Socol și strada Plaiul Radului: 3.434.123,95 lei.
  38. Comuna Cicănești – Modernizare drumuri comunale în comuna Cicănești, tronson III – 15.000.000 lei.
  39. Comuna Ciofrângeni – Modernizare infrastructură rutieră de interes local, în comuna Ciofrângeni, județul Argeș: 15.000.000 lei.
  40. Comuna Ciomăgești – Alimentare cu apă în satele Bratia şi Giuclani, comuna Ciomăgești, județul Argeș: 3.788.762,98 lei.
  41. Comuna Ciomăgești – Modernizare drumuri comunale: DC 188 (Ciomăgești – Dogari – limită județ Olt) – L = 4 km, DC 193 (Ciomăgești-Păuneşti) – L = 3,5 km, L total = 7,5 km, în comuna Ciomăgești, Județ Argeș: 10.000.000 lei.
  42. Comuna Cocu: Modernizare DC 176, comuna Cocu, județul Argeș: 11.834.746,50 lei.
  43. Consiliul Județean Argeș – Staţie de epurare ape uzate şi reţea de canalizare menajeră aferentǎ unitǎților medicale: Spitalul de Boli Cronice Cǎlinești, Unitatea de Asistențǎ Medico-Socialǎ Cǎlinești, Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatricǎ Cǎlinești și Centrul de Permanențǎ Cǎlinești din comuna Cǎlinești, județul Argeș: 3.949.929,71 lei.
  44. Consiliul Județean Argeș – Pod peste râul Neajlov, în satul Siliștea, comuna Căteasca, județul Argeș: 1.860.816,78 lei.
  45. Consiliul Județean Argeș – Modernizare DJ 731B, sate Sămara şi Metofu, km 1+603 – km 3+728, L = 2,125 km, comuna Poiana Lacului: 7.609.554,90 lei.
  46. Consiliul Județean Argeș – Modernizare DJ 732C Bughea de Jos – Malu – Godeni, km 7+165 – km 8+695, L = 1,53 km: 5.673.993,15 lei.
  47. Consiliul Județean Argeș – Modernizare DJ 679C lzvoru – Mozăceni, km 12+489 – km 21+688, L = 9,199 km: 9.023.936,95 lei.
  48. Consiliul Județean Argeș – Modernizare DJ 703H Sălătrucu-Vâlcea, km 25+151 – km 29+863, L = 4,712 km, 29.321.376,36 lei.
  49. Consiliul Județean Argeș – Modernizare DJ 703B Morărești – Uda, km 16+200 – km 17+753, în comuna Uda, L = 1,553 km: 5.666.634,62 lei.
  50. Consiliul Județean Argeș – Modernizare DJ 739 Bârzeşti (DN 73D) – Negrești – Zgripcești – Beleți, km 0+474 – km 2+300, L = 1,826 km, în comuna Vulturești: 8.908.411,65 lei.
  51. Consiliul Județean Argeș – Modernizare DJ 703 I Merișani (DN 7C – km 12+450) – Mușătești – Brăduleț – Brădet – Lac Vidraru (DN 7C – km 64+400), km 53+580 – km 61+055, L = 7,475 km: 32.569.240,38 lei.
  52. Consiliul Județean Argeș – Modernizare DJ 703B Pădureți (DJ 679) – Costești (DN 65A), km 48+975 – 59+287, L = 10,312 km la Lunca Corbului și Costești: 24.391.402,22 lei.
  53. Consiliul Județean Argeș – Modernizare DJ 703G Șuici (DJ 703H) – Ianculeşti – limită județ Vâlcea, km 14+000 – km 16+921, L = 2,921 km, comuna Șuici: 11.024.703,28 lei.
  54. Comuna Corbeni – Extindere rețea de canalizare și racorduri de canalizare în satele Poienari și Berindești, comuna Corbeni, județul Argeș: 6.170.031 lei.
  55. Comuna Corbeni – Extindere rețea de canalizare menajeră și racorduri pe Valea Oească, în satul Oeștii Pământeni, comuna Corbeni, județul Argeș: 3.638.740,35 lei.
  56. Comuna Corbeni – Branșamente apă în satele Oeștii Pământeni, Oeștii Ungureni, Rotunda, Bucșenești, Corbeni, Poienari, Berindești, Turburea, comuna Corbeni, județul Argeș – 3.855.992,70 lei.
  57. Comuna Corbi – Extindere rețea canalizare în comuna Corbi, județul Argeș: 15.450.000 lei.
  58. Orașul Costești – Modernizare prin asfaltare străzile Mărgăritarului, Metalurgiei, Fdt. Salcâmi și Progresului, în orașul Costești, județul Argeș: 7.000.000 lei.
  59. Comuna Coșești – Modernizarea și extinderea sistemului de canalizare în satele Petrești, Coșești, Păcioiu și Leicești, comuna Coșești, județul Argeş: 20.000.000 lei.
  60. Comuna Cotmeana – Modernizare drum comunal DC 206 în Cotmeana, județul Argeș: 10.000.000 lei.
  61. Comuna Cuca – Modernizare drumuri de pe raza comunei Cuca, județul Argeș, obiect – drum județean 678E Teodorești – Cotu, cu o lungime de 1,200 km, sat Teodorești, comuna Cuca, județul Argeș: 3.050.785,43 lei.
  62. Comuna Cuca – Modernizare drumuri de pe raza comunei Cuca, județul Argeș, obiect – drum comunal DC 199, sat Bărbălani, cu o lungime de 2,462 km: 3.996.377,86 lei.
  63. Municipiul Curtea de Argeș – Reabilitare străzi: Albești, Cuza Vodă, Râmnicu Vâlcea, în municipiul Curtea de Argeș, județul Argeș: 9.995.669,62 lei.
  64. Comuna Davidești – Modernizare parțială 304 m drum Huluba, comuna Davidești, județul Argeș: 535.169,03 lei.
  65. Comuna Davidești – Modernizare drum Mărășești, comuna Davidești, județul Argeș: 597.035,01 lei.
  66. Comuna Davidești – Amenajare parcare Cămin Cultural Davidești și drum Valea Budii, sat Davidești, comuna Davidești, județul Argeș: 531.967,72 lei.
  67. Comuna Davidești – Extindere rețea canalizare etapa III, sat Conțești, comuna Davidesti, județul Argeș: 1.242.335,23 lei.
  68. Comuna Dâmbovicioara – Actualizare proiect – canalizare ape uzate menajere în satul Podu Dâmboviței din stațiunea turistică de interes național comuna Dâmbovicioara, județul Argeș: 10.000.000 lei.
  69. Comuna Dârmănești – Prima înființare rețea de canalizare și stație de epurare în satele Negreni și Piscani, comuna Dârmănești, județul Argeș: 15.450.000 lei.
  70. Comuna Dobrești – Modernizare drumuri locale în comuna Dobrești, județul Argeș: 4.841.294,80 lei.
  71. Comuna Domnești – Reabilitare și modernizare străzi în comuna Domnești, județul Argeș – lot II: 3.978.767,94 lei.
  72. Comuna Domnești: Reabilitare și modernizare străzi în comuna Domnești, lot I, județul Argeș: 4.000.000 lei.
  73. Comuna Drăganu – Modernizare drumuri de interes local în comuna Drăganu, județul Argeș: 10.000.000 lei.
  74. Comuna Godeni – Îmbunătățirea infrastructurii de drumuri locale în comuna Godeni: 11.205.767,40 lei.
  75. Comuna Hârsești – Modernizare drumuri sătești în comuna Hârsești, județul Argeș: 4.209.389,29 lei.
  76. Comuna Hârsești – Extindere rețea publică de apă și apă uzată în satele Hârsești și Ciobani, comuna Hârsești, județul Argeș: 15.186.047,70 lei.
  77. Comuna Hârtiești – Extindere sistem de canalizare menajeră în comuna Hârtiești, județul Argeș: 11.340.478,26 lei.
  78. Comuna Hârtiești – Modernizare drumuri în comuna Hârtiești, județul Argeș: 15.000.000 lei.
  79. Comuna Izvoru – Modernizare drumuri în comuna Izvoru, județul Argeș: 15.000.000 lei.
  80. Comuna Leordeni – Modernizare străzi și drumuri de interes local în comuna Leordeni: 7.479.729 lei.
  81. Comuna Lerești – Extindere apă potabilă și canalizare menajeră sat Lerești-Pojorâta, comuna Lerești, județul Argeș: 4.740.618,21 lei.
  82. Comuna Lerești – Modernizare drumuri de interes local în comuna Lerești, județul Argeș: 8,325,766.52.
  83. Comuna Lunca Corbului – Modernizare drumuri comunale DC 153, DC 153A și drumuri de interes local în comuna Lunca Corbului, județul Argeș: 8.363.379,47 lei.
  84. Comuna Lunca Corbului – Prima înființare a rețelei publice de apă uzată și stație de epurare în satele Pădureți, Catane și Ciești, comuna Lunca Corbului, județul Argeș: 14.087.150,30 lei.
  85. Comuna Mălureni – Rețea de alimentare cu apă în satul Zărnești, comuna Mălureni, județul Argeș: 3.548.968,68 lei.
  86. Comuna Mălureni – Punte în punctul Minești, comuna Mălureni, județul Argeș: 595.065,96 lei.
  87. Comuna Mălureni – Rețea de alimentare cu apă în satele Mălureni, cătun Bădiceni, județul Argeș: 3.548.968,68 lei.
  88. Comuna Mălureni – Punte pe DC 215 Poiana Târgului, sat Bunești, comuna Mălureni, județul Argeș: 357.979,39 lei.
  89. Comuna Mărăcineni – Extindere canalizare pluvială, strada Argeșelu, DJ 740, strada Coandei, sat Argeșelu, comuna Mărăcineni, județul Argeș: 7.680.953,32 lei.
  90. Comuna Mărăcineni – Extindere rețea stradală – trotuare, strada Argeșelu, DJ 740, strada Coandei, sat Argeșelu, comuna Mărăcineni, județul Argeş: 3.845.867.84 lei.
  91. Comuna Merișani – Sistem de canalizare și stație de epurare în satele Crâmpotani, Vâlcelele, Brăteasca, comuna Merișani, județul Argeș: 15.450.000 lei.
  92. Comuna Micești – Prima înființare a rețelei publice de apă uzată, inclusiv stație de epurare în satele Micești și Purcăreni, comuna Micești, județul Argeș: 15.450.000 lei.
  93. Comuna Micești – Înființare sistem centralizat de alimentare cu apă în satul Brânzari, comuna Micești, județul Argeș: 843.748,96 lei.
  94. Comuna Micești – Modernizare drumuri locale în comuna Micești, județul Argeș: 4.105.371,48 lei.
  95. Comuna Mihăești – Extindere rețea canalizare în satele Văcarea și Valea Popii, inclusiv racorduri, racorduri în satele Mihăești și Valea Bradului, comuna Mihăești, județul Argeș: 13.621.187 lei.
  96. Comuna Mioarele – Alimentare cu apă în comuna Mioarele – aducțiune și înmagazinare cu apă, județul Argeș: 3.069.035 lei.
  97. Comuna Mioarele – Modernizare drum comunal DC 36; Mățău (DJ 737) – Suslănești (DN 73D), km 0+000 – 3+780 în comuna Mioarele, județul Argeș: 8.370.936 lei.
  98. Orașul Mioveni – Varianta ocolitoare a orașului Mioveni (centură) – Tronson I: 25.000.000 lei.
  99. Comuna Miroși – Modernizare drumuri, Măcăneață, Gheorghe Pătrașcu, Cornel Gușă, Înv. Radu Tetici, Petre Capel, Ducani, Văleanu, Bisericii, I. Perniu, Burcă, din comuna Miroși, județul Argeș, în lungime totală de L = 2.838,7 m: 4.747.448,82 lei.
  100. Comuna Miroși – Modernizare drumuri, Crivăț Leonte, Lisa, ing. C-tin Șarpe, Profirani, Din Vasilescu, Ilie Arici, Stănica, Izvoranilor, Bâzdoacă, din comuna Miroși, județul Argeș, în lungime totală de L = 3.223,2 m: 4.833.697,46 lei.
  101. Comuna Morărești – Sistem centralizat de canalizare ape uzate menajere în comuna Morărești, cu satele Morărești și Săpunari, județul Argeș: 10.000.000 lei.
  102. Comuna Moșoaia – Modernizare drumuri locale în comuna Moșoaia, județul Argeș: 6.931.957,32 lei.
  103. Comuna Mozăceni – Modernizare drum comunal DC 98, în comuna Mozăceni, județul Argeș: 3.362.620,58 lei.
  104. Comuna Mozăceni – Racorduri canalizarea și epurarea apelor uzate menajere, comuna Mozăceni, județul Argeș – sistem Mozăceni: 602.588,39 lei.
  105. Comuna Mușătești – Extindere sistem centralizat alimentare cu apă și realizare branșamente individuale în comuna Mușătești, județul Argeș: 3.938.272 lei.
  106. Comuna Mușătești – Sistem centralizat de canalizare în comuna Mușătești, județul Argeș: 15.450.000 lei.
  107. Comuna Mușătești – Modernizare drum comunal DC 218 Stroești (DJ 703 I) – Valea Muscelului – Vâlsănești, de la km 0+000 la km 5+300, în comuna Mușătești, județul Argeș: 8.421.501,45 lei.
  108. Comuna Negrași – Canalizare și epurarea apelor menajere în satele Negrași, Buta și Bârlogu, comuna Negrași, județul Argeș: 10.000.000 lei.
  109. Comuna Nucșoara – Modernizare drumuri comunale sat Slatina, comuna Nucșoara, județul Argeș: 10.000.000 lei.
  110. Comuna Nucșoara – Racorduri individuale de alimentare cu apă în satul Slatina, comuna Nucșoara, județul Argeș: 1.863.918,78 lei.
  111. Comuna Oarja – Modernizare DC 104 cu lungime L = 4,4 km în comuna Oarja, județul Argeș: 9.183.674,11 lei.
  112. Comuna Oarja – Extindere rețea de canalizare ape uzate menajere, în comuna Oarja, județul Argeș: 15.450.000 lei.
  113. Comuna Pietroșani – Extinderea rețelei publice de apă uzată și branșamente la rețea, comuna Pietroșani, județul Argeș: 20.000.000 lei.
  114. Municipiul Pitești – Reabilitare pod pe strada Depozitelor peste pârâul Bascov: 12.270.515 lei.
  115. Municipiul Pitești – Reabilitare infrastructură rutieră: B-dul Frații Golești și strada Nicolae Dobrin: 14.960.901,30 lei.
  116. Comuna Poiana Lacului – Modernizare drumuri de interes local în comuna Poiana Lacului, județul Argeș: 7.837.338,48 lei.
  117. Comuna Poienarii de Argeş – Canalizarea și epurarea apelor uzate menajere în comuna Poienarii de Argeș, județul Argeș, 10.000.000 lei.
  118. Comuna Poienarii de Muscel – Modernizare drumuri de interes local, DL Peste Coastă și DL Leculești, L = 2.188 m, în comuna Poienarii de Muscel, județul Argeș: 3.763.227,44 lei.
  119. Comuna Poienarii de Muscel – Înființare rețea de canalizare ape uzate menajere și stație de epurare în satele Poienari și Groșani, din comuna Poienarii de Muscel, județul Argeș: 15.450.000 lei.
  120. Comuna Popești – Modernizare drumuri în comuna Popești, județul Argeș: 3.999.946,87 lei.
  121. Comuna Popești – Reabilitare conductă apă pe DJ 504, comuna Popești, județul Argeș: 3.478.093,46 lei.
  122. Comuna Priboieni – Modernizare străzi, comuna Priboieni, județul Argeș: 7.752.662,53 lei.
  123. Comuna Priboieni – Proiect integrat pentru modernizarea și extinderea rețelei de canalizare menajeră și a rețelei de apă potabilă în comuna Priboieni, județul Argeș: 16.783.496,28 lei.
  124. Comuna Rătești – Înființare rețea canalizare, comuna Rătești, satele Tigveni și Pătuleni: 3.989.033,20 lei.
  125. Comuna Rătești – Modernizare drumuri comunale în comuna Rătești, județul Argeș: 3.986.124,63 lei.
  126. Comuna Râca – Modernizare drumuri de interes local (DC 439 km 0+000 – km 0+863, DC 437 km 0+000 – km 1+660 și DC 435 km 0+000 – km 1+581) comuna Râca, județul Argeș: 6.446.030,88 lei.
  127. Comuna Recea – Modernizare drumuri de interes local în comuna Recea, județul Argeș: 15.000.000 lei.
  128. Comuna Rociu – Extindere canalizare şi racorduri consumatori la reţeaua de canalizare menajeră în satele Șerbăneşti şi Gliganu de Sus, comuna Rociu, județul Argeș: 7.087.694,74 lei.
  129. Comuna Rociu – PT+CS+DE Modernizare drum local strada Tudoranilor, în comuna Rociu, județul Argeș: 1.525.968,88 lei.
  130. Comuna Rociu – PT+CS+DE Modernizare drum local strada Moşteni (fostă Bisericii), în comuna Rociu, județul Argeș: 659.724,53 lei.
  131. Comuna Rucăr – Asfaltare și modernizare drumuri de interes local în comuna Rucăr, județul Argeș: 2.275.909,10 lei.
  132. Comuna Rucăr – Extindere rețea de canalizare menajeră în comuna Rucăr, județul Argeș: 8.560.666,17 lei.
  133. Comuna Sălătrucu – Modernizare drumuri de interes local în comuna Sălătrucu, județul Argeș, tronson II: 15.000.000 lei.
  134. Comuna Sălătrucu – Prima înființare rețea publică de apă uzată în comuna Sălătrucu, județul Argeș: 15.450.000 lei.
  135. Comuna Săpata – Modernizare drum comunal nr. 437, sat Drăghicești, în comuna Săpata, județul Argeș: 3.998.090,73 lei.
  136. Comuna Schitu Golești – Canalizare menajeră și stație de epurare în comuna Schitu Golești, județul Argeș, etapa III (străzile laterale din satele Schitu Golești și Lăzărești și
    satul Costiță): 16.497.185,84 lei.
  137. Comuna Slobozia – Modernizare drumuri comunale în comuna Slobozia: 3.999.770,20 lei.
  138. Comuna Slobozia – Modernizare drumuri de interes local în comuna Slobozia: 8.300.802,95 lei.
  139. Comuna Stâlpeni – Modernizare drumuri comunale și de interes local, în comuna Stâlpeni, județul Argeș: 3.998.517,11 lei.
  140. Comuna Stâlpeni – Prima înființare rețea de canalizare și stație de epurare în satele Livezeni și Dealu Frumos, comuna Stâlpeni, județul Argeș: 12.830.501,46 lei.
  141. Comuna Stoenești: Reabilitare rețea de alimentare cu apă, extindere sistem de canalizare menajeră și stație de epurare etapa II Bădeni-Cotenești, comuna Stoenești, județul Argeș: 16.144.026,70 lei.
  142. Comuna Stolnici – Modernizare drumuri în comuna Stolnici, județul Argeș: 13.913.912,17 lei.
  143. Comuna Suseni – Modernizare și reabilitare drumuri de interes local în comuna Suseni, județul Argeș: 15.000.000 lei.
  144. Comuna Ștefan cel Mare – Modernizare drumuri comunale, drumuri publice din interiorul localității comuna Ștefan cel Mare: 15.000.000 lei.
  145. Orașul Ștefănești – Modernizare străzi locale în orașul Ștefănești: strada Izvorani, strada Valea Mare-Enculești, strada Ion Pillat, strada Zăvoi: 12.754.501,74 lei.
  146. Oraşul Ștefănești – Modernizare sistem rutier pe strada Coasta Câmpului (intersecție Izvorani – intersecție Valea Mare), oraș Ștefănești, județul Argeş: 12.245.498,26 lei.
  147. Comuna Șuici – Extindere canalizare în satele Paltenu, Păuleni, Ianculești, Șuici (cătun Moșteni), în comuna Șuici, județul Argeș: 13.419.811,35 lei.
  148. Comuna Șuici – Modernizare drumuri comunale și vicinale în sat Șuici și sat Rudeni, comuna Șuici, județul Argeș: 15.000.000 lei.
  149. Comuna Teiu – Canalizarea și epurarea apelor uzate menajere în satul Teiu, comuna Teiu, județul Argeș: 10.000.000 lei.
  150. Comuna Tigveni – Modernizare drumuri în satele comunei Tigveni: 14.014.623,02 lei.
  151. Orașul Topoloveni – Modernizare parte carosabilă străzi în orașul Topoloveni: 9.270.091,58 lei.
  152. Comuna Țițești – Distribuție și suplimentare sursă de apă Valea Mănăstirii, comuna Țițești, județul Argeș: 1.380.778,45 lei.
  153. Comuna Țițești – Sistem centralizat de canalizare etapa III, în comuna Țițești, județul Argeș: 12.768.304,83 lei.
  154. Comuna Țițești – Pod din beton armat peste pârâul Valea Mănăstirii, în punctul Poiana Mărului, sat Valea Mănăstirii, în comuna Țițești, județul Argeş: 934.772,22 lei.
  155. Comuna Țițești – Modernizare drum de interes local în zona Golești, sat Țițești, comuna Țițești, județul Argeș: 1.320.029,38 lei.
  156. Comuna Uda – Alimentare cu apă în sat Romana, comuna Uda, județul Argeș: 1.668.167,32 lei.
  157. Comuna Uda – Sistem de alimentare cu apă a satului Chirițești, comuna Uda, județul Argeș: 5.033.693,13 lei.
  158. Comuna Ungheni – Modernizare prin asfaltare drumuri locale în comuna Ungheni, județul Argeș: 11.336.699,31 lei.
  159. Comuna Ungheni – Reabilitare și extindere alimentare cu apă în satele Ungheni, Humele, Găujani, Colțu și Satu Nou, în comuna Ungheni: 12.621.204,13 lei.
  160. Comuna Valea Danului – Construire pod de acces peste râul Valea Danului, pe drumul Tănase Cecilia, sat Valea Danului, comuna Valea Danului, județul Argeș: 503.520,41 lei.
  161. Comuna Valea Danului – Modernizare drumuri de interes local în comuna Valea Danului, județul Argeș: 7.133.195,51 lei.
  162. Comuna Valea Iașului – Modernizare drumuri de interes local, comuna Valea Iașului, județul Argeș: 3.991.019,10 lei.
  163. Comuna Valea Mare Pravăț – Pod Gura Pravăț, în punctul Fieraru Constantin: 996,689,42 lei.
  164. Comuna Valea Mare Pravăţ – Pod Gura Pravăț, punctul Bălășoiu, în comuna Valea Mare Pravăț, județul Argeș: 1.157.315,82 lei.
  165. Comuna Valea Mare Pravăț – Extindere sistem de canalizare și stație de epurare a apelor uzate în comuna Valea Mare Pravăț, județul Argeș: 14.355.775,10 lei.
  166. Comuna Vedea – Modernizare DC 169 Lungani, în comuna Vedea, județul Argeș: 3.997.819,68 lei.
  167. Comuna Vedea – Modernizare drumuri comunale DC 171 și DC Fata-Izvoru, în comuna Vedea, județul Argeș: 4.920.027,76 lei.
  168. Comuna Vlădești: Modernizare drumuri de interes local în lungime de 5,500 km în comuna Vlădești, județul Argeș: 9.643.728,99 lei.
  169. Comuna Vlădești – Sistem de canalizare și stație de epurare a apelor uzate în satul Vlădești, comuna Vlădești, județul Argeș – etapa I: 15.033.026,76 lei.
  170. Comuna Vulturești – Extindere și racordare la rețeaua de canalizare, comuna Vulturești, sat Bârzești, Mărgești, Valea Caselor: 2.675.540,23 lei.
  171. Comuna Vulturești – Modernizare drumuri de interes local, comuna Vulturești, județul Argeș: 3.732,127,34 lei.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.