Astăzi am sărbătorit 147 de ani de la înființarea PNL în casa Brătienilor, în ceea ce se numește leagănul liberalismului românesc. Cu siguranță că este un privilegiu, dar și o constantă invitație la reflecție: cine am fost, cine suntem astăzi și ce ne dorim de aici înainte?
Ne-au onorat cu prezența președintele României, Excelența Sa Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ionel Ciucă, președinte al PNL, dar și miniștri liberali, parlamentari și europarlamentari.
Faptul că filiala argeșeană în sfârșit contează în ochii celor de la centru este un semnal foarte important, și nu greșesc când spun că Alina Gorghiu, președintele PNL Arges, a avut o contribuţie decisivă. De altfel, conexiunile sale s-au activat și atunci când a fost vorba de finanțarea unei întregi serii de proiecte pentru Argeș.
Este important să tragem toți la aceeași căruță. Este important ca problemele noastre, ale argeșenilor, să fie cât mai aproape de urechile decidenților. Este vital ca în următorii ani să recuperăm măcar o parte din anii pierduți în subdezvoltare și implicare cât se poate de anemică din partea administrației și a parlamentarilor.
Sunt convins că doar o administrație liberală poate contribuit decisiv la dezvoltarea județului, după trei decenii în care stânga a arătat deja ce și cât poate.
La mulți ani, PNL! Liberalismul trebuie să revină la el acasă! Felicitări Alina Gorghiu! Felicitări echipei PNL Argeș pentru evenimentul de excepție!
Mihai Coteţ, preşedinte PNL Piteşti
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.