Echipa medicală a Spitalului Județean de Urgență Pitești s-a mărit. Vorbim despre medici care au ales să activeze în Secțiile Cardiologie, Psihiatrie, Obstetrică-Ginecologie, Chirurgie, Pneumoftiziologie (PNF) și în Unitatea de Primiri Urgențe (UPU).
Cristina Maria Miron, medic primar, este încadrată în unitatea sanitară cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, din data de 15 martie. Aceasta a venit la SJUP prin transfer de la Spitalul Municipal Câmpulung, iar înainte a activat ca medic primar Obstetrică-Ginecologie în cadrul SUU Elias București.
Ana Maria Floareș, medic specialist pneumolog, lucrează la Spitalul Județean din luna februarie a.c., fiind numită și coordonator al activității din cadrul Secției PNF.
De curând, și alți doi medici rezidenți, Mihaela Anton și Carinna Andrada Morlova, au semnat contractele de muncă, acestea urmând ca, după finalizarea stagiului de pregătire, prima zi a lui 2023, să facă parte din echipele de medici ale Secțiilor de Cardiologie, respectiv Psihiatrie.
Alți doi medici au fost angajați la SJUP în perioada stării de alertă (luna februarie a.c.). Cristian Alexandru Mărgăritescu activează în Secția de Chirurgie II a unității și Cristina Ursu, în Unitatea de Primiri Urgențe. Momentan, contractele acestora au fost prelungite până la data de 06.06.2022, dorința acestora fiind să își continue activitatea la SJUP.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.