Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – Biroul de Cateheză și Inspectoratul Școlar Județean Argeș au fost parteneri cu Școala Gimnazială Nr. 1 Ciofrângeni la a VI-a ediție a Concursului Județean „Paștele în suflet de copil”, înscris în Calendarul Activităților Educative Județene al I.Ş.J. Argeș nr. 304/12.01.2022, poziția 99.
Concursul a fost coordonat de profesor pentru învățământul primar Mariana-Cati Deaconu, prof. Victor Bălașa – directorul școlii, prof. Ana Maria Sabie – Religie, prof. Aura Stoica – Limba și literatura română, prof. înv. primar Oana Maria Panțeru, alături de toate cadrele didactice ale școlii.
Acest concurs a fost adresat unui număr cât mai mare de elevi din ciclurile preșcolar, primar și gimnazial, din toată țara, având ca obiectiv dezvoltarea expresivității şi creativității prin activităţi de exprimare artistico-plastică, cunoscând obiceiurile şi tradiţiile legate de sărbătoarea Paştelui.
La această activitate au participat părintele Dan-Florin Obrocea, consilier al Sectorului Învățământ și Activități cu Tineretul, care a adus binecuvântarea Înalpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, felicitând pe toți participanții și părintele Vasile-Cornel Ilina, coordonatorul Biroului de Cateheză și Activități cu Tineretul din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș.
Concursul s-a desfășurat în colaborare cu școli partenere: Școala Gimnazială Albeștii de Argeș, Școala Gimnazială „Basarab I” Curtea de Argeș, G.P.P. „O lume minunată” – Curtea de Argeș, Școala Gimnazială Nr. 1 Poienarii de Argeș.
Concursul a avut patru secțiuni: desene, colaje, felicitări, creații literare, dedicate preșcolarilor și elevilor claselor pregătitoare până la a VIII-a. Pentru fiecare secţiune au fost acordate câte trei premii I, II, III și menţiuni, pe nivele de vârstă (în cazul participanţilor preşcolari), respectiv, pe clase (participanţilor din învăţământul primar – gimnazial).
Anul acesta s-a primit un număr record de lucrări, peste 900, inclusiv din Republica Moldova. Îndrumați de cadrele didactice, elevii au pregătit picturi, desene, colaje, felicitări, creații literare, toate având ca obiectiv principal dezvoltarea afectivă a personalităţii copiilor prin educarea laturii moral-creştine şi artistice, iar pe de altă parte, concursul a urmărit să-i facă pe elevi să înţeleagă, să respecte frumosul şi să-şi exprime bucuria momentului prin lucrări plastice şi creaţii literare proprii, tema principală fiind Învierea Domnului, sărbătoare în apropierea căreia ne aflăm.
Concursul a fost încununat de un frumos și bogat program cultural-artistic, apoi lucrările au fost evaluate de comisia de jurizare respectându-se criteriile prevăzute în regulament.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.