Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Argeș și de Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș, în parteneriat cu Paraclisul Universitar „Întâmpinarea Domnului” și Editura Vremea.
Albumul „Bunicul meu Regele Mihai” va fi prezentat joi, 7 aprilie, începând cu ora 18.00, în Sala de conferințe a Bibliotecii Județeane „Dinicu Golescu” Argeș.
Accesul este liber și va fi permis în limita locurilor disponibile, iar cartea va putea fi achiziționată de la standul Editurii Vremea, situat la intrare.
Cartea ,,Bunicul meu, Regele Mihai” a apărut în anul 2021, în onoarea împlinirii a 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai. Fotografiile incluse în acest volum-album au fost alese de Nicolae al României, iar conținutul reprezintă o veritabilă incursiune în viața de familiei a Majestății Sale, prezentat în postura de bunic și cap al familiei.
„Veți întâlni în aceste pagini o perspectivă inedită, de care doar noi, familia, ne-am bucurat până acum. Mihai, papa sau apapa cum îl numeam noi, familia, știa mereu cum să ne aducă un zâmbet pe buze, reușind totodată să ne învețe ce înseamnă disciplina, respectul, responsabilitatea. Sunt lecții a căror valoare o simt acum”, ne incită Nicolae al României.
Așadar, oamenii de cultură argeşeni sunt invitați la un eveniment de neratat dedicat rememorării unui secol de monarhie în România.
În închiderea evenimentului va conferenția Nicolae al României, pentru ca apoi să aibă loc o sesiune de autografe și fotografii.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.