Pentru cine nu cunoaşte, comuna Arefu este o formată din satele Arefu, Căpățânenii Pământeni (reședința) și Căpățânenii Ungureni. Ea se află în marginea nord-vestică a județului, în Muscelele Argeșului, la poalele Munților Frunții, la limita cu județul Sibiu, pe cursul superior al Argeșului, acolo unde acesta formează Lacul de acumulare Vidraru. Este străbătută de șoseaua națională DN 7C, care leagă Piteștiul de Sibiu prin Munții Făgăraș. Satul Arefu se află în bazinul pârâului Arefu, care se varsă în Argeș la Căpățânenii Pământeni.

Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Arefu se ridica la 2.405 locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 2.786 de locuitori. Majoritatea acestora erau români (97,71%). Pentru 2,25% din populație, apartenența etnică nu era cunoscută.

Comuna Arefu este administrată de un primar și un consiliu local compus din 11 consilieri. Primarul Gheorghe Stoican, de la Partidul Social Democrat, conduce administraţia publică locală din anii ’90, cu o întrerupere de un mandat, atunci când a fost vice. Începând cu alegerile locale din 2020, consiliul local are următoarea componență pe partide politice: Partidul Social Democrat, 6; Partidul Național Liberal, 2; Partidul Mișcarea Populară, 2 şi independentul Ion Bîrlă.

Aşa cum v-am informat la momentul potrivit, am discutat cu edilul-şef Gheorghe Stoican, cel care ne-a mărturisit următoarele: „Faţă de datele ultimului recensământ, nu cred că mai suntem 2.300 de locuitori în Arefu. Iar dacă ne luăm după contractele făcute la Financiar Urban, unde se plăteşte 48 lei anual/persoană, suntem vreo 1.900… Este adevărat că mulţi dintre tinerii noştri au luat drumul străinătăţii, acolo unde şi-au făcut un rost şi au dorit să scape de sărăcie.

În organigrama de la Primărie avem 15 posturi ocupate, 7 cu funcţionari şi 8 cu muncitori. Pe aceştia din urmă îi folosim la tot ce avem nevoie, iar o parte dintre ei îi vom redirecţiona spre Serviciul de alimentare cu apă, pe care îl vom înfiinţa în curând. Să ştiţi că nu ne cad nici nouă galoanele, mie şi dlui viceprimar Nicuşor Dobrin, şi atunci când este nevoie ne urcăm la volanul utilajelor din dotarea primăriei!

Cu apa stăm bine, cât despre canalizare… (n.r. – face o pauză destul de lungă) … e greu de crezut că vom avea vreodată banii necesari pentru asigurarea acestei utilităţi. Oricât ne-am dori noi, nu ne ajută deloc relieful, iar costurile sunt uriaşe. Poate că soluţia o reprezintă fosele septice ecologice, unele cu capacitate mai mare, care să preia dejecţiile de la mai multe proprietăţi. Ne preocupă problema şi sperăm că şi factorii de decizie vor deschide axe de finanţare pe Mediu, pentru ca şi oamenii din comunităţile în care nu există soluţie tehnică pentru realizarea canalizării să beneficieze de acest atribut al civilizaţiei în secolul XXI!

În ceea ce priveşte Programul de investiţii pentru anul 2022, suma totală pe care am prins-o în buget este de 710.000 lei, pentru următoarele lucrări: scoatere din fond forestier, cadastrare, împădurire teren domeniul public – 170.000 lei; achiziţie auto Program Rabla – 90.000 lei; actualizare PUZ/PUG – 50.000 lei şi modernizare drumuri comunale – 400.000 lei”.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.