Consiliul Local Mioveni se va întruni în ședință publică extraordinară joi, 10 februarie 2022, de la ora 17.30.

Evenimentul va avea loc în Sala Mare a Centrului Cultural Mioveni și se va desfășura cu respectarea măsurilor de siguranță impuse de situația pandemică actuală.

Vor fi discutate, printre altele:

  • aprobarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli al Unității Administrativ Teritorială a orașului Mioveni pe anul 2022, precum și estimările acestora pentru anii 2023-2025;
  • aprobarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli al Centrului Cultural Mioveni pe anul 2022;
  • aprobarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli pe anul 2022 al Spitalului Orășenesc Mioveni;
  • aprobarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli pe anul 2022 al Societății Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL;
  • aprobarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli pe anul 2022 al Societății Servicii Generale Mioveni SRL;
  • aprobarea programului anual privind acordarea de finanțări nerambursabile din fondurile bugetului local al Unității Administrativ Teritoriale a Orașului Mioveni pe anul 2022 pentru activități nonprofit de interes local și general care cuprind proiecte și programe sportive;
  • modificarea Anexelor nr. 1 și 2 la Hotărârea Consiliului local nr. 182 din 28.10.2021 privind aprobarea cererii de finanțare și a devizului general pentru obiectivul de investiție „Varianta ocolitoare a orașului Mioveni (centură) – tronson I” în vederea depunerii în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” etc.

Ordinea de zi a şedinţei se aduce la cunoştinţa locuitorilor orașului Mioveni şi este publicată pe site-ul oficial al instituţiei – https://emioveni.ro/…/proiectul_ordinii_e_10.02.2022.pdf, potrivit dispoziţiilor art. 135 alin. (4) și alin. (5) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Ședința va fi transmisă live pe pagina de Facebook a Primăriei Mioveni – https://www.facebook.com/primariaorasuluimioveni. Astfel, toți cetățenii orașului vor avea posibilitatea să vizioneze, în timp real, cum se desfășoară dezbaterile și cum se iau deciziile la nivelul legislativului local.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.