„Avem o reţea de drumuri foarte mare, undeva la vreo 70 km. O bună parte dintre ele nu sunt asfaltate. Am încercat în prima parte a anului 2021 să le pietruim, pentru a le putea asigura condiţii cât de cât decente cetăţenilor ca să poată circula pe ele. Am reuşit să facem şi ceva asfaltări, şi mă refer la str. Dealului, care face legătura între Hinţeşti şi Dealul Viilor, iar în Hinţeşti ne-am ocupat şi de str. Industriilor, una foarte importantă pe care se află mai multe societăţi comerciale şi am venit în sprijinul domniilor lor. De asemenea, am terminat de asfaltat str. Rozelor, care era realizată doar pe jumătate. Dacă nu finalizam lucrarea, riscam să degradăm şi prima parte (strada este într-o pantă pronunţată) – şi am mai reuşit să finalizăm şi str. Smeura de Sus, care a fost asfaltată pe fonduri europene, în 2019. Mai rămăsese o porţiune de 150 m ce nu fusese prinsă în proiectul iniţial, pe care am realizat-o din fonduri proprii”, a spus viceprimarul Frîntură.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.