A murit Părintele Vasile Marinescu!

Unul dintre cei mai apreciaţi slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române din zona Curtea de Argeş, Părintele Vasile Marinescu, a decedat astăzi după ce a pierdut lupta cu o boală necruţătoare. Putem spune fără a greşi că a fost unul dintre marii intelectuali şi duhovnici ai sufletului argeşean, cu o cultură vastă, pentru care slujbele la biserică erau adevărate lecţii de educaţie cultural-patriotică. Părintele Vasile a slujit la Biserica Olari, din municipiul Curtea de Argeş, din anul 1986 până în 2011, când a ieşit la pensie.

Portalul de ştiri POLITIKIA.ro adresează sincere condoleanţe familiei îndurerate, iar cititorilor noştri le vom prezenta, IN MEMORIAM, în cele ce urmează, un text scris acum aproape 10 ani de către profesorul domnişan George Baciu, unul dintre bunii prieteni şi colaboratori ai Părintelui Marinescu şi publicat pe portalul de ştiri ARGEŞUL DE NORD BLOG’s. Textul este mai actual ca niciodată, aşa că vă rugăm să îl citiţi cu atenţie:

Portret sentimental – Preotul Vasile Marinescu, slujitorul lui Dumnezeu şi al omului

Martie la jumătate. Colindam oraşul cu suflet Basarab şi lacrimi de Ană. Păşeam prin istoria dolofană a locurilor şi-mi dojeneam memoria că ştie atât de puţine. Nu departe, cale de câteva grădini şi case, clopotul Bisericii Olari se leagănă încet chemând credincioşi la vecernie şi la Sfântul Maslu. Privesc peste gardul bisericii retrasă într-o parte a unei curţi – atât cât să facă loc unei alei înguste, strajuită de doi brazi înalţi şi câteva straturi ofilite de flori, lăsate acolo de cu toamnă.

Aştept preţ de câteva gânduri să-l zăresc ori să-i aud vocea blândă şi de „luare-aminte” a preotului Vasile Marinescu, cel venit aici să slujească lui Dumnezeu, în 1986, după 299 de ani de la prima menţiune a bisericii. Aşa cum pare, şubrezită de ploi şi umezeală în interior, biserica olarilor argeşeni nu s-a pustiit. E vie şi lucrătoare, plină de oameni, fiindcă la Biserica Olari vii numai şi numai din dragoste, pentru Dumnezeu şi pentru părintele slujitor.

Aştept iar preţ de câteva gânduri. Cineva mă invită înăuntru, dar ceva mă reţine. Parcă şi clopotul are o poticnire în glas. Părintele Vasile Marinescu a ieşit la pensie şi nu mai slujeşte aici. Acum vreo doi-trei ani, când venisem pe-aici cu colegii de la Clubul Iubitorilor de Cultură din Curtea de Argeş, părintele ne vorbise despre libertate, despre prigoana comunistă împotriva ţăranului obidit şi credincios şi împotriva intelectualilor rafinaţi şi truditori la cultura ţării.

Printre cei învinuiţi de Securitate şi închis la Piteşti şi Craiova fusese şi tatăl său, preotul Gheorghe B. Marinescu din Cărpeniş, pentru că a spovedit un grup de legionari în Vinerea Paştelui din 1949. În 1978, acelaşi sistem de călăi l-a cercetat şi pe preotul Vasile Marinescu fiindcă scrisese pe o bucăţică de hârtie un citat din „Mizerabilii” de V. Hugo, care era în realitate o definiţie a rugăciunii, dar prea elevată pentru mintea „marxist-leninistă” a slujitorilor comunismului.

Mă aşez pe băncuţa din curtea bisericii, privind credincioşii cum se perindă. Cam puţini pentru o biserică la care slujise unul dintre marii intelectuali şi duhovnici ai sufletului argeşean, cu o cultură vastă, pentru care slujbele la biserică erau adevărate lecţii de educaţie cultural-patriotică… Orice discuţie cu părintele Marinescu îţi antrena cultura generală. De la „Confesiuni” a Sf. Augustin, la „Tratatul de preoţie” al Sf. Ioan Gură de Aur, de la cărţile lui Jack London şi „Fraţii Karamazov”, la Eminescu, părintele Dumitru Stăniloae, Constantin Noica….

Nu-şi prea dorise să fie preot, îi plăcea să meargă la coasă şi să grijească vitele din gospodărie. Tatăl său, însă, la 15 ani, în 1960 îl trimite la Seminarul Teologic de la Craiova şi de atunci, până azi lui Dumnezeu i-a plăcut să-i stea alături, să-l îndrume în lucrarea sa întru oameni. Născut la Cărpeniş, participa la fiecare slujbă a tatălui său, şi nefiind curent electric, slujbele se ţineau la lumânare. Era ceva tainic.

După absolvirea Seminarului Teologic de la Craiova, adolescentul Marinescu pleacă la Sibiu pentru a urma Institutul Teologic, aici, în oraşul lui Brukenthal întâlnindu-şi viitoarea soţie, Marta Vlaica. La 4 mai 1969 este hirotonit în Catedrala cu Lună din Oradea de către P.S. Episcop Valerian Zaharia. A slujit vreme de doi ani, prin rotaţie, la trei biserici din Sălătig şi Mineu (jud. Sălaj). În 1971, soţii Marinescu se întorc în Argeş, preotul primind parohie la Valea Porcului (Băiculeşti). După opt luni se mută în satul natal, Cărpeniş, comuna Şuici, judeţul Argeş, pe care-l va sluji cu eleganţă duhovnicească şi dăruire vreme de un deceniu şi jumătate. În 1986, părintele Marinescu va veni la Olari, unde va sluji până în 2011, când va ieşi la pensie.

Privesc cerul albastru ca ochii părintelui Marinescu, apoi observ ghioceii abia treziţi la viaţă pe sub zăpada albă ca şi părul său. Ce asociere între sfinţenia naturii şi sfinţenia unui om!…

Un slujitor al Domnului şi al omului care şi-a sfinţit locul. Îi simt lipsa. Biserica e mai rece, mai tristă, mai puţin vie decât era atunci când în altar se deşira inima preotului Vasile Marinescu. Un dangăt de clopot mi-a întrerupt amintirile, gândurile… Se sfârşise slujba de vecernie, credincioşii ieşeau din biserică, făcându-şi ultima cruce şi ultima rugăciune pentru ziua respectivă. O doamnă între două vârste mă priveşte blând şi oftează: „Mâine seară mă duc la Biserica Drujeşti, la părintele Marinescu, dar să nu spui nimănui, numai Domnul să ştie!”. Îmi face la revedere cu mâna şi o ia încet pe drumeagul ce duce spre dealul Olarilor. O privesc până ce rămâne doar o dâră… Mi-a mai revenit sufletul la loc. Amintirea preotului Marinescu se prelinge încă în altarul Bisericii Olari şi în sufletele oamenilor….

Las în urmă bătrâna bisericuţă, singuratică şi tăcută. Pornesc spre Domneşti cu inima bătând ceva mai rar ca de obicei, fiindcă văzusem că proverbul „omul sfinţeşte locul” are o semnificaţie sublimă, mai ales dacă acel om, trăitor discret şi cuminte, înţelept şi firav ca o petală în zorii unei dimineţi de primăvară, este una din marile personalităţi ale vieţii spirituale a oraşului Curtea de Argeş.

Prof. George Baciu, ARGEŞUL DE NORD BLOG’S, 31 martie 2012

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.