În data de 11 noiembrie, Primăria Municipiului Pitești a predat amplasamentele către constructori pentru asfaltarea și modernizarea a trei străzi de pământ, perioada de finalizare a lucrărilor fiind prima jumătate a anului 2022. Arterele vizate de acest demers sunt următoarele:
- Strada Profesor Nicolae Brânzeu – asfaltare și modernizare (cămine de vizitare, guri de scurgere pluviale, trotuare), pe o lungime de 351,5 m. Lucrările în valoare de 810.164,32 lei fără TVA vor fi realizate de către constructorul CTLA – Construcții Drumuri și Lucrări de Artă S.R.L.
- Strada Profesor Ion Angelescu – asfaltare și modernizare (trotuare, canalizare pluvială), pe o lungime de 767 m. Constructorul care va realiza lucrarea în valoare de 1.311.473,46 lei fără TVA este S.C. Selca S.A.
- Strada Amurgului – asfaltare și modernizare (trotuare, canalizare pluvială), pe o lungime de 408 m. Valoarea lucrării ce urmează a fi realizată de către constructorul CTLA – Construcții Drumuri și Lucrări de Artă S.R.L este de 625.593,72 lei fără TVA.
Aceste trei lucrări de modernizare a unor străzi de pământ se adaugă celei finalizate în luna august a anului curent, asfaltarea și modernizarea străzii Dumitru Brătianu.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.