Nu doar politicul are un cuvânt de spus în acest sens, ci și piteștenii care s-au pronunțat în ultimii ani în favoarea transformării Pădurii Trivale în arie protejată. Primarul Cristian Gentea și majoritatea care s-a răgzândit la pachet urmează să împiedice acest lucru joi, în ședința de Consiliul Local care va avea loc începând cu ora 15.00. Piteștenii trebuie să știe acest lucru. Ședința este una publică și vor putea să își facă auzită vocea, din nou, așa cum au mai făcut-o în stradă, prin strângeri de semnături sau prin petiții publice.

PNL Pitești a decis, în ședință de Birou Permanent Local, că va rămâne constant în decizia de a susține transformarea Pădurii Trivale în arie protejată, singura formă reală prin care această pădure poate fi protejată de la distrugere și de interesele care se află în spatele unei răzgândiri colective. Această schimbare radicală de direcție a survenit exact în momentul în care urma să fie dată Hotărâre de Guvern pentru ca în sfârșit pădurea piteștenilor să fie pusă sub protecția oricărui interes.

Nu întâmplător, în ultima perioadă, s-au înmulțit solicitările de ridicare de construcții în Pădurea Trivale. Unii și-au făcut planuri de betonare a pădurii, prin realizarea de parcări exact lângă un cort de nunți care funcționează cu aprobarea tacită a autorităților. Se deschide, astfel, o adevărată Cutie a Pandorei atât pe domeniul public, dar mai ales pe domeniul privat. Nemaifiind apărată de regimul de pădure arie protejată, Trivalea noastră va deveni locul lor de joacă și de câștiguri.

Pădurea Trivale este a noastră, a piteștenilor! Avem o mare responsabilitate, pentru că pădurea este moștenirea pe care trebuie să o lăsăm, mai departe, copiilor și nepoților noștri!

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.